LPF, reacție oficială după ce Gică Popescu a contestat amânarea Farul – FCSB: „Se află într-o eroare gravă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 26 octombrie 2021, ora 20:41,
LPF
LPF

Partida Farul – FCSB, din etapa a 13-a a Ligii 1, a fost amânată de către Liga Profesionistă de Fotbal. Gică Popescu s-a declarat nemulțumit, dar a acceptat decizia.

Președintele formației de la malul mării a acuzat faptul că echipa sa nu a avut parte de același tratament anul trecut, atunci când aceasta a cerut reprogramarea partidei Poli Iași – Viitorul. LPF a respins atunci cererea dobrogenilor, iar acum a venit cu un comunicat oficial drept răspuns pentru Gică Popescu pentru a lămuri situația.

”Având în vedere declarațiile făcute în ultimele zile de dl. Gheorghe Popescu, Președintele clubului FCV Farul Constanța, referitoare la decizia LPF de a reprograma jocul dintre FCV Farul Constanța și FCSB din etapa a XIII-a, facem următoarele precizări:

Dl. Gheorghe Popescu a repetat în mai multe rânduri, pe parcursul ultimelor zile, că FCV Farul Constanța s-a aflat în sezonul trecut, înaintea meciului cu CSM Politehnica Iași, într-o situație identică cu cea în care s-a găsit acum FCSB, având mai mulți jucători accidentați sau infectați cu Covid-19, dar că LPF, în ciuda existenței unor motive identice de amânare, a refuzat cererea formulată de clubul constănțean.

Situația invocată de dl. Popescu nu este asemănătoare și, nicidecum, identică cu cea în care LPF a fost nevoit, din păcate, să decidă reprogramarea partidei dintre FCV Farul Constanța și FCSB. Considerăm că dl. Popescu se află fie într-o eroare gravă, fie este dezinformat în ceea ce privește pretinsa situație ”asemănătoare sau chiar identică” invocată în cadrul aparițiilor sale publice. Pentru informarea justă, completă și transparentă a publicului, vă prezentăm mai jos faptele legate de cererea de amânare a jocului dintre CSM Politehnica Iași și FCV Farul Constanța:

Prin adresa nr. 1568 din 17 octombrie 2020, FCV Farul Constanța a solicitat reprogramarea partidei dintre CSM Politehnica Iași și FCV Farul Constanța (fostă Fotbal Club Viitorul) invocând că ”mai mulți jucători ai echipei noastre sunt indisponibili datorită infectării cu Covid 19, datorită accidentărilor grave suferite și altor probleme medicale”.

CITEȘTE ȘI –>> CUM A AJUNS GICĂ POPESCU UN AFACERIST DE SUCCES: ,,L-AM ASCULTAT PE EL ŞI-AM FĂCUT BINE”

Reprezentanții Departamentului Competiții al LPF au preluat de îndată solicitarea formulată de clubul constănțean, dar la simpla verificare a Listelor A și B ale clubului au constatat că FCV Farul Constanța avea înscriși pe Lista A un număr de 24 de jucători, iar pe Lista B un număr de 28 de jucători. Față de această situație, a reieșit că în lipsa jucătorilor indicați ca indisponibili pentru motive multiple, clubul continua să dispună de un număr suficient de jucători în lot pentru a îndeplini cerințele din Principiile de desfășurare a competițiilor, aprobate prin hotărârea nr. 28 a Comitetului Executiv al FRF din data de 21 august 2020.

În acest sens, clubul îndeplinea cerința de a înscrie în raportul de arbitraj cel puțin 13 jucători (din care cel puțin un portar). Pentru aceste motive LPF a apreciat că nu sunt întrunite condițiile regulamentare pentru amânarea partidei dintre CSM Politehnica Iași și FCV Farul Constanța. Mai mult decât atât, cu ocazia disputării acestui joc unii dintre jucătorii indicați ca indisponibili din cauza accidentărilor au putut evolua în acel meci, revenindu-și aproape în mod spectaculos”, este o parte din comunicatul emis de LPF.

CITEȘTE ȘI –>> FARUL, NEMULŢUMIRE DUPĂ AMÂNAREA MECIULUI CU FCSB! POPESCU: „ANUL TRECUT NU S-A PUTUT, ACUM SE POATE!”

LPFliga 1realitateafarulamânaregica popescu