Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 06 noiembrie 2026, ora 20:30,
Luis Lauret
Luis Lauret

Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China).

A fost prima competiție de calificare olimpică pentru JO de la Los Angeles 2028

Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit uzbecului Akbar Djuraev, cu 198 kg, în timp ce taiwanezul Po-Jen Chen a obținut bronzul, cu 191 kg.

Luis Lauret s-a clasat pe locul 7 la aruncat, cu 222 kg, după ce a ratat ultima tentativă, la 226 kg. Djuraev a luat aurul, cu 234 kg, argintul a fost câștigat de iranianul Alireza Nasiri, cu 233 kg, iar bronzul a fost adjudecat de turkmenul Șahzadbek Matiakubov, cu 230 kg.

La total, pe primul loc s-a clasat Djuraev, cu 432 kg, urmat de Nasiri, 418 kg, Matiakubov, 417 kg, și Lauret, 416 kg.

România a participat cu cinci sportivi la Mondialele de la Ningbo, trei la feminin și doi la masculin, obținând o singură medalie, cea câștigată de Lauret.