Tünde Crişan a ocupat locul 14 la triatlon în cadrul Jocurilor de tineret

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 06 noiembrie 2026, ora 21:30,
Tünde Crişan
Tünde Crişan

Tünde Crişan a ocupat locul 14 la triatlon, la Jocurile Olimpice de tineret de la Dakar. Ea a terminat cu timpul 1:03:55, la 4 minute şi 57 de secunde de câştigătoare – elveţianca Kimey Casanova.

„Nu sunt obişnuită să alerg pe nisip”, a recunoscut sportiva

Aplaudată de Kristy Coventry, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, a încheiat o întrecere specială în condiţii pe care nu le-a mai întâlnit până în prezent, iar experienţa îi va folosi pentru îmbunătăţirea performanţelor viitoare, notează cosr.ro.

„Îmi pare rău că nu am putut să arăt tot ce ştiu. Am resurse pentru mai mult, dar nu sunt obişnuită să alerg pe nisip şi aici am pierdut mult”, a mărturisit Tunde imediat după cursă.

„Este clar că putea mai mult. A plecat excelent în cursa de înot şi pe primii metri era în faţă, între primele patru sportive. Cum s-a întâmplat de a ieşit din apă a 16-a vom analiza la rece, după ce îşi va fi revenit din emoţiile concursului”, a precizat Iosif Crişan, antrenorul lui Tünde.