Marius Șumudică, surprins de ceea ce a găsit la Al-Shabab: „Nu mă grăbesc să semnez prelungirea”

Antrenorul român Marius Șumudică o duce bine la echipa saudită Al-Shabab, pe care a calificat-o în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei. Cu toate acetsea, nu se grăbește să semneze prelungirea contractului.
Marius Șumudică are mai multe variante de a-și continua activitatea din vară
Ajuns la echipa saudită Al-Shabab la sfârșitul lunii martie, antrenorul român a semnat un contract până la finalul acestui sezon. Patronii echipei sunt mulțumiți de ceea ce a făcut până acum și doresc să-i prelungească înțelegerea.
„E foarte mult de discutat. La ora actuală, sunt foarte multe variante. Da, am discutat cu oamenii de aici despre o prelungire, dar am variante și nu mă grăbesc. Sunt angrenat aici, am găsit o echipă bună, cu jucători de un nivel mare, tehnico tactic.
Nu mă așteptam să înțeleagă așa repede ce le cer. Aici localnicii sunt foarte buni, cei mai buni din zona Golfului.
Vedeți că și Al Hilal domină în grupa ei, dar este o echipă fenomen. Real Madrid al Asiei, câștigă an de an trofee. Au niște jucători de valoare indiscutabilă. E foarte greu să te bați cu ei. La Al Nasr la fel. Jucători care câștigă peste 10 milioane de euro pe an.
La Malatyaspor nu am știut în ce mă bag. Am bătut primele două jocuri și au ajuns pe locul 11, după care jucătorii mi-au zis că au 5 luni de salarii neplătite. Acum, din câte am înțeles, există 10 luni de când au primit doar un salariu și 8 jucători și-au reziliat contractul.
Nu m-am informat bine, voiam să mă întorc în Turcia fiindcă știam că sunt apreciat”, a declarat Marius Șumudică, la Digi Sport Matinal.