Marko Dugandzic bagă bățul prin gardul celor de la CFR Cluj: „Dan Petrescu e antrenor de școală veche”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 07 februarie 2023, ora 14:01,
Marko Dugandzic
Marko Dugandzic

Atacantul croat Marko Dugandzic este noul golgeter al Superligii, după ce a marcat 3 goluri și în poarta celor de la FC Voluntari.

Pentru mine, e mai important ca echipa să învingă”, spune Marko Dugandzic

Cu 15 reușite în acest sezon (dintre care 6 din penalty), jucătorul venit la Rapid pe 22 iulie l-a depășțit în clasamentul golgeterilor pe italianul Andrea Compagno, care a înscris de 14 ori (7 goluri fiind de la 11 metri). 6 reușite au fost pentru FC U Craiova, iar celelalte pentru FCSB.

Dugandzic a explicat motivele pentru care înscrie pe bandă rulantă, după hat-trick-ul din Etapa a 22-a, cu Sepsi. „E cel mai bun sezon al carierei. N-am mai înscris niciodată atâtea goluri într-un campionat, dar asta se datorează și faptului că am ajuns aici într-un grup fantastic.

M-am adaptat imediat și trăiesc o perioadă incredibilă în Giulești. În general, sunt o persoană cu gândire pozitivă, oriunde merg îmi doresc să dau maximum, așa că, pentru mine, nu e nimic surprinzător în parcursul de până acum, al meu și al echipei.

Nu-mi place să-mi pun singur presiune pe umeri. Adică nu mă gândesc la faptul că trebuie să mai marchez 10 sau 12 goluri. Iau lucrurile meci cu meci. În plus, nu mă plasez niciodată deasupra grupului. Sigur, e o bucurie să fii în top, dar, pentru mine, e mai important să fiu sănătos, echipa să învingă, să fim sus în clasament”, a spus el, potrivit playsport.ro.

Mutu e un tehnician mai modern, Petrescu e antrenor de școală veche”, spune Marko Dugandzic

Jucătorul recunoaște că se gândește la titlul de campion și are și exemple în acest sens. „Nu e doar un vis. Sezonul trecut, CFR avea la un moment dat o diferență de vreo 15 puncte față de FCSB înainte de play-off.

S-au tăiat apoi punctele, CFR a pierdut și vreo două partide, așa că titlul s-a decis foarte târziu. Totul e posibil în acest campionat. Am stat mereu în primele trei locuri, distanțele în frunte sunt mici, nimic nu e pierdut sau câștigat deocamdată.

Dacă Leicester a reușit să devină campioană în Anglia în urmă cu câțiva ani, când a bătut cluburi cu bugete imense, de ce Rapidul n-ar putea să ia titlul în vară? Va fi însă un play-off extrem de tare”, argumentează atacantul croat.

Dugandzic a făcut și o comparație între Dan Petrescu, antrenorul pe care l-a avut la CFR Cluj, și Adrian Mutu, care-l pregătește la Rapid.

E diferența dintre stilul lor de jucători, dintre două filozofii distincte de antrenori, două viziuni. Mutu e un tehnician mai modern, tânăr, ambițios.

Mister Petrescu e de școală veche, însă un mare profesionist, cu un CV impresionant și o mulțime de trofee cucerite. Pentru mine, Mutu e însă un antrenor foarte important, care m-a ajutat enorm și mi-a oferit încredere încă din prima zi la Rapid.

Dar nu sunt genul care să ia revanșe. Eu sunt jucător, el manager. Decide totul la CFR, acolo n-am găsit spațiu pentru a mă exprima, nicio problemă. Asta a fost decizia și am respectat-o. N-am niciun regret”, a precizat el.

Croatul recunoaște că speră să i se dea o șansă la naționala țării lui și a recunoscut că este impresionat de galeria Rapidului. „Un singur cuvânt pot spune despre galeria Rapidului: fan-tas-ti-că! Înainte să vin în Giulești, auzisem câteva lucruri despre suporterii acestei echipe, despre atmosferă, dar nimic nu se compară cu realitatea.

Nu-mi închipuiam niciodată că voi juca având în spate asemenea fani. Oferă o energie incredibilă”, spuen Dugandzic.

Marko Dugandzicadrian mutudan petrescu