Simona Halep· 2 min citire

Mesajul Simonei Halep pentru Barty! Ce i-a transmis noii campioane de la Wimbledon

Simona Halep și Ashleigh Barty

Simona Halep și Ashleigh Barty

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 iul. 2021, 23:14

Ashleigh Barty a câștigat marea finală feminină de la Wimbledon. A fost primul succes al ei pe iarba de la All England Club.

Australianca de 25 de ani a învins-o pe cehoaica Karolina Pliskova, locul 13 WTA și favorita numărul 9, scor 6-3, 6-7 (4), 6-3. Meciul a avut o durată de o oră și 55 de minute.

Wimbledon Tennis Championships, Day 12, The All England Lawn Tennis and Croquet Club, London, UK - 10 Jul 2021

Ashleigh Barty, sursa foto: Profimedia Images

Simona Halep, ultima campioană de la Wimbledon, înainte ca trofeul să ajungă la Ashleigh Barty, nu a întârziat să reacționeze la triumful prietenei sale și a postat un mesaj special pentru aceasta pe contul personal de Twitter.

”Nu puteam să fiu mai fericită pentru tine! Felicitări pentru titlul tău la Wimbledon! Bucură-te de fiecare secundă”, a scris Simona Halep, pe Twitter.

https://twitter.com/Simona_Halep/status/1413878914032734218

Coincidență sau nu, cele două jucătoare au număr egal de trofee Grand Slam în cariere, două, după ce au triumfat în aceleași competiții de prim-plan: Roland Garros și Wimbledon.

După victoria obținută de Ashleigh Barty, locul unu mondial WTA, și celelalte rezultate înregistrate în cele două săptămâni ale concursului de la All England Club, Simona Halep va ocupa, de săptămâna viitoare, locul 9 în clasamentul WTA, ultima poziție din TOP 10 fiind ocupată de Garbine Muguruza. Înainte de turneu, constănțeanca era pe locul 3.

CITEȘTE ȘI -->> WIMBLEDON 2021 | SIMONA HALEP ȘI-A CEDAT TROFEUL! ASHLEIGH BARTY, NOUA CAMPIOANĂ DE LA LONDRA

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep