Mihai Iosif, reacție categorică: „Cel mai slab meci din acest campionat! Penibil”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 septembrie 2021, ora 23:08,
Mihai Iosif
Mihai Iosif

Rapid a pierdut din nou acasă, scor 0-1, cu FC Voluntari, și a ajuns la trei eșecuri consecutive pe Arena Națională.

La finalul meciului, Mihai Iosif a declarat că a fost cea mai slabă prestație din acest sezon și a acuzat lipsa de agresivitate a echipei sale.

”Am făcut cel mai slab meci din acest campionat. Nu caut niciun alibi! Repet, cel mai slab meci. În rest, același lucru, tot felul de tertipuri. Jocul a fost penibil.

Le-am spus jucătorilor. Dacă ne uităm la orice primă repriză din toate meciurile, veți vedea diferența. Una mare de agresivitate, de dorință, de mentatalitate. Nu am pus în practică ce am lucrat la antrenamente. E o supărare că am pierdut un nou meci acasă. A fost un moment care n-a mai fost în istoria Rapidului.

Rapid – FC Voluntari, sursa foto: Rapid/Facebook

Nu vreau să trăim din amintiri, trebuie să trăim în prezent, să ridicăm capul din pământ și să fim mai atenți. Nu avem acea agresivitate pozitivă, nu mă refer la pumni, bătaie. Mă refer la duelurile 1 la 1. Acolo se face diferența în fotbal.

Să dau milităria? E un clișeu în care nu cred. Le-am spus și lor. Să ne uităm toți în oglindă, să vedem ce am făcut bun și ce am făcut rău. Am avut rezultate bune, asta înseamnă că avem potențial. Ne-am pierdut puțin busola”, a declarat Mihai Iosif, după meci.

De asemenea, tehnicianul a vorbit și despre șansele ca acesta să-i părăsească pe giuleșteni.

”Susținere din partea conducerii am totală, cu jucătorii sunt foarte ok. Mai sunt și lucruri care poate nu sunt corecte, dar în timp… Ăsta este fotbalul. Eu sunt un om corect cu viața. Cam asta voiam să spun. Acea suspendare poate a lăsat o oarecare urmă. Nu sunt eu nici Guardiola, nici Mourinho. Dar să vină cu 3 ore înaintea meciului și să mă anunțe…

Da, parcă se așteaptă să murim. Așa spun unii. Din păcate, sunt și rapidiști. Fotbalul e un joc, nimeni nu e de neînlocuit. Mergem mai departe, atât timp cât putem. Întotdeauna mai există ceva de demonstrat. Eu, personal, cred că am demonstrat niște lucruri. 

Rapid – FC Voluntari, sursa foto: Rapid/Facebook

Astăzi nu i-am avut pe Săpunaru, pe Albu, pe Alami, pe Moise, pe Pănoiu. Am avut 5 jucători care puteau fi titulari. Dar cine intră în vestiarul Rapidului trebuie să conștientizeze că de asta intră acolo. Dacă așa va considera conducerea, nu va fi nicio problemă. Eu pun Rapidul deasupra tuturor!”, a încheiat Mihai Iosif.

CITEȘTE ȘI –>> RAPID, ÎN CĂDERE LIBERĂ! AL TREILEA EȘEC LA RÂND PE ARENA NAȚIONALĂ! VOLUNTARI A URCAT PE PODIUM

rapidrealitatealiga 1reactiemihai iosif