Mihai Rotaru, detalii despre mutarea de 300.000 de euro a celor de la CSU Craiova!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 26 septembrie 2021, ora 10:18,
CSU Craiova
CSU Craiova

Patronul oltenilor a vorbit despre transferul lui Dan Nistor la echipa sa, în iarna anului 2020!

Actualul fotbalist al celor de la CSU Craiova a fost adus de la Dinamo, acolo unde era căpitanul echipei. Deși Nistor traversa o formă de excepție în tricoul „câinilor”, aceștia s-au văzut nevoiți să renunțe la serviciile sale din cauza problemelor financiare de la acea vreme, pentru doar 250.000 de euro.

Acum, Mihai Rotaru și Florin Prunea, care era conducătorul grupării din Ștefan cel Mare la acea vreme, au vorbit despre mutarea care a ținut capul de afiș în Liga 1. Patronul Craiovei a dezvăluit că transferul lui Dan Nistor l-a costat aproximativ 300.000 de euro, cu tot cu prima de instalare, și nu a văzut această mutare ca o lovitură de orgoliu dată dinamoviștilor.

  • „Moderator: L-ați supărat rău pe Florin Prunea când l-ați furat pe Dan Nistor de la Dinamo.
  • Mihai Rotaru: Nu l-am furat pe Dan Nistor, l-am cumpărat.
  • Florin Prunea: Domnul Rotaru nu cred că și-ar fi vândut căpitanul, pe 250.000 de euro, în mijlocul campionatului, când ardea casa.
  • Mihai Rotaru: Mai sunt multe de recuperat în relația noastră cu Dinamo. Nu cred că am recuperat nici 1-2%.
  • Moderator: Pe lângă faptul că este un jucător bun, a contat mult și lovitura asta de orgoliu, să iei căpitanul lui Dinamo?
  • Mihai Rotaru: Nu, dar ne-a bucurat!
  • Florin Prunea: Așa păcăleală…, de mult n-am mai văzut o așa lovitură. Eu am spus la vremea respectivă: felicitări Craiovei. Să iei un jucător ca Nistor, nu mai știu cât a fost suma de transfer. 200.000 dacă nu mă înșel.
  • Mihai Rotaru: Da. E greu de zis. Cu tot cu prima de instalare ne-a costat undeva la 300.000 de euro.
  • Florin Prunea: Știți ce mi-a zis Dan Nistor când a ajuns la Craiova? Mi-a zis: „Băi, Florine, eu am ajuns aici în paradis. M-au așteptat nouă oameni, în frunte cu patronul, m-au invitat la masă. M-am simțit pentru prima dată fotbalist. Am ajuns la un club incredibil.”, a fost dialogul dintre cei doi, potrivit Pro Sport.

Citește și MIHAI ROTARU, MAI SINCER CA NICIODATĂ! PATRONUL CRAIOVEI NU A PRIMIT NICI ACUM TOȚI BANII PE MIHĂILĂ

csu craiovadan nistordeclaratiirealitateaflorin pruneamihai rotaru