Mircea Rednic, mesaj clar pentru Sorescu! Ultima şansă din partea antrenorului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 06 noiembrie 2021, ora 14:48,
Dinamo - CS Mioveni, Sorescu/Sursa foto: GSP
Dinamo - CS Mioveni, Sorescu/Sursa foto: GSP

Mircea Rednic a povestit cum a decurs „conflictul” cu Deian Sorescu şi felul în care a gestionat situaţia mijlocaşului dinamovist.

Exclus din lot după un schimb de replici avut la meciul cu Gaz Metan Mediaş, Sorescu va reveni la meciul cu CFR după mai multe discuţii cu antrenorul. Rednic a avut un mesaj clar pentru jucătorul care începuse excelent stagiunea, cu cinci goluri marcate pentru Dinamo.

„Mi-aș fi doprit ca Sorescu să vină și să clarifice situația, după ce s-a întâmplat la Mediaș. Aia că s-a repezit, că m-am repezit , că ne-am luat de gât, că ne-am înjurat…Am martori că n-a fost nimic din ce se scrie. A fost o discuție normală, la 2-0 pentru adversar. Și am ridicat tonul în momentul în care el a spus de problemele lui personale, când eu vorbeam de probleme tactice. Nu trebuia să intri. Decât să intri și să te plimbi pe teren, nu e ok. De aceea l-am și scos de la pauză, pentru că nu era ok. A, că după ce am ieșit din vestiar s-a repezit la vreo ladă, asta nu mai e treaba mea.

Și, după meciul cu Sespi, de față cu staff-ul tehnic l-am chemat. Nu a fost nicio discuție bărbătească, cum s-a zis. Nu poți avea o discuție bărbătească cu unul care ține capul în pământ și a venit doar și și-a cerut scuze. Atât! Și față de mine și de jucători. L-am chemat în birou după meciul cu Sepsi: ‘Deian, nu e ok cum ești. Nu-mi place atitudinea ta nici de la meci, nici de la antrenament’.

Atât i-am zis: ‘Cel mai bine ar fi să-ți iei 2-3 zile, chiar o saptămână, ia-ți prietena și du-te undeva, la mare, la munte, la Istanbul, du-te undeva, du-te, ca să mai uiți de fotbal. Nu e o pedeapsă’. El a zis da, dar a doua zi a venit la antrenament. Eu am discutat frumos cu el. L-am mai chemat apoi încă o dată: ‘Băi, nu o lua ca o pedeapsă’. Am 36 de jucători, dar nu a fost la echipa a doua. Asta a fost tot.

Nu stiu daca va juca în partida cu CFR, vom vedea. O să vedem, la mine nu stă Dinamo într-un singur jucător. Am nevoie de Sorescu, Dar, cel pe care-l știu eu de când am plecat. Sau cel de la începutul campionatului. A fost decisiv. Apoi a venit la mine și a spus că vrea fundaș. Ok, de acord, dar trebuie să-mi faci faza defensivă, pentru că la Sepsi, în prima repriză a fost bulevard pe partea lui. Vrei să joci fundaș, ok, dar fă-o cum trebuie.

Apoi, l-am primit la antrenament și asta a fost. Să fie concentrat și să pună clubul pe primul loc. Pentru că este plătit foarte bine. În rest, nu se poate face nimic. Nu e perioadă de transferuri. Acum a pierdut și naționala, plus că nici randamentul nu este cum ar trebui. Nimeni nu are nimic cu el. Probleme nu are, toți sunt cu salariile la zi. L-am simțit mult mai bine, implicat la antrenament. Trebuie să te antrenezi pentru tine, a declarat Mircea Rednic, într-o conferință de presă.

În vârstă de 24 de ani, Deian Sorescu este evaluat la 1,8 milioane de euro pe site-urile de specialitate. Dinamo a avut oferte de transfer în vară, chiar şi de la rivala FCSB, însă niciuna nu a reuşit să îi mulţumească pe oficialii clubului din Ştefan cel Mare.

Fără victorie în ultimele 11 etape, Dinamo joacă duminică pe propriul teren cu CFR Cluj, de la 18:30.

CITEŞTE ŞI: DINAMOVISTUL RĂUŢĂ, VESTE BUNĂ PENTRU FANI: „SUNT OK, AM TRECUT PE LÂNGĂ O TRAGEDIE!”

liga 1mediasdinamodeian sorescurednictransfermijlocascfr cluj