Mirel Rădoi a dezvăluit problema pe care o au jucătorii români: ,,Ne-am obişnuit cu teroarea asta”

Mirel Rădoi şi-a anunţat plecarea de la echipa naţională, după ce a ratat calificarea la barajul pentru Mondial. Victoria din Liechtenstein, scor 2-0, n-a fost de ajuns pentru ,,tricolori”. O minune n-a venit şi din partea Islandei, învinsă de Macedonia de Nord, scor 1-3.
După ce şi-a anunţat plecarea de la prima reprezentativă, Mirel Rădoi a expus şi problemele jucătorilor români. Acesta este de părere că fotbaliştii români sunt limitaţi din punctul de vedere al mentalităţii fotbalistice încă de mici, de la Copii şi Juniori, iar acest lucru îi afectează pe parcursul carierei în acest sport.
,,Limita mentală e greu să o schimbe cineva, indiferent de cine va veni. Trăim cu ea, și eu am avut-o până acum câțiva ani. La nivel mental avem o problemă. Noi de mici am fost constrânși să facem anumite lucruri doar de frică, e clar că nu am avut alegerea de a face ceva.
Citeşte şi DOLIU ÎN FOTBALUL ROMÂNESC: „CEL MAI DIFICIL ADVERSAR AL MEU A FOST DINAMOVISTUL CORNEL ȚĂLNAR”
Jucătorii români au creativitate, dar de mici îi obișnuim să le spunem: ‘Ia-o numai în dreapta, doar în dreapta’, fără să le explicăm de ce trebuie să facă asta. De cele mai multe ori, poate alegerea lui era să o ia în stânga. Putem să le explicăm de ce e mai bine așa.
Ne-am obișnuit cu teroarea asta de mici, avem antrenori care pun copiii să facă doar cum vor ei fără să le explice de ce, fără să-i lase liberi, fără să descopere singuri de ce au greșit.
Noi încercăm să facem din ei niște roboței, iar atunci când ajungi să joci pe stadioane, vezi titluri că trebuie să te califici la EURO, la Cupa Mondială, dar tu știi doar ‘dreapta, stânga’, ești teleghidat, ajungi să nu mai știi realitatea prin care treci.”, a declarat Mirel Rădoi, după meciul din Liechtenstein.