Mister elucidat! S-a aflat cifra exactă a pierderilor cluburilor din Liga 1 în timpul pandemiei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 mai 2020, ora 19:32,
mihai-rotaru-craiova-1
mihai-rotaru-craiova-1

Patronul Craiovei, Mihai Rotaru, a explicat cum au fost afectate grupările de prim eșalon în urma întreruperii campionatului din cauza pandemiei de coronavirus. 

Acesta ia ca reper contractul drepturilor tv de pe urma căruia multe dintre echipe își construiesc bugetul pentru Liga 1.

”Fără discuţie că toată lumea va ieşi avariată din această perioadă. Acum unii vor ieşi mai avariaţi şi alţii mai puţin avariaţi. Sper din tot sufletul să nu fie cazul de faliment. E o pierdere de undeva de 8% în acest moment pentru majoritatea cluburilor, pentru că ultima tranşă de 25% s-a plătit, grosul, undeva la 17%, mai avem undeva de 8-9% care nu s-a plătit. Dar dacă nu se va relua, trebuie stat la masă cu televiziunile şi văzut în ce măsură trebuie rambursaţi banii, în tranşe”, a declarat finanțatorul juveților pentru Telekom Sport.

Craiova este singura grupare cu greutate a Ligii 1 care a păstrat intacte drepturile salariale ale jucătorilor.

”Nu am redus salariul pe luna aprilie sau mai, tocmai ca să nu fie o măsură luată de pe o zi pe alta, să poată fiecare să îşi facă calculul lui. Financiar, suntem la suprafaţa apei ca să zic aşa, adică avem o rezervă, ne putem permite în acest moment să nu tăiem salariile pentru că dacă nu ne permiteam, nu o făceam. Avem bugetul făcut până în anul 2021 iunie, suntem acoperiţi, cu condiţia să se reia competiţia şi să se încheie actualul sezon şi să se desfăşoare integral următorul sezon”, a adăugat omul de afaceri.

CITEȘTE ȘI –>> Vestea bună care vine din Franța! Specialistul care răstoarnă tot ce se știa despre coronavirus

mihai rotaruu craiovadrepturi tvcontractpierdericluburi