Nedelcu a explicat pe ce post preferă să joace: „Cu mister e foarte greu să-ţi dai seama”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 03 septembrie 2021, ora 09:01,
DRAGOȘ NEDELCU
DRAGOȘ NEDELCU

România a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0, naționala Islandei, în etapa a patra a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. 

Una dintre surprizele făcute de Mirel Rădoi în acest meci a fost titularizarea lui Dragoș Nedelcu la mijlocul terenului. Jucătorul ajuns recent în Germania de la FCSB a vorbit despre poziția în care a jucat, în condițiile în care la echipele de club a fost folosit de multe ori în centrul defensivei.

De asemenea, Nedelcu a vorbit și despre schimbarea pe care a simțit-o odată cu transferul în Germania.

„Nu am luat gol, mă bucur mult. Nu mă aşteptam să fiu titular, cu mister e foarte greu să-ţi dai seama dacă joci sau nu. Asta e strategia lui. Eu am fost pregătit pentru orice şi, când am aflat că joc, mi-am dorit să-mi ajut echipa mult.

Cred că în plus am avut agresivitate şi iniţiativă, pentru că ne-am dorit foarte mult şi ne-am dorit să jucăm şi asta s-a văzut, pentru că a fost un joc destul de plăcut. M-a schimbat experienţa din Germania, e un alt campionat şi mi-am dorit mult să ajung acolo.

Să fiu sincer, când am ajuns acolo mi-am dorit mult să joc. Am avut o discuţie cu antrenorul, mi-a spus că are nevoie de mine fundaş central. Azi m-am bucurat să joc mijlocaş central, dar eu mă bucur oriunde joc, pentru că pot progresa în ambele poziţii”, a declarat Nedelcu, noul jucător al Fortunei Düsseldorf.

CITEȘTE ȘI –>> DENNIS MAN, CU GÂNDUL LA MONDIAL DUPĂ VICTORIA DIN ISLANDA: „VOM DA TOTUL SĂ MERGEM ACOLO!”

dragos nedelcufcsbmirel rădoirealitateaechipa nationala