Nicușor Bancu, reacție tranșantă: „Nu marcam nici dacă jucam două zile. E greu să prindem și play-off-ul”

CSU Craiova pierdut meciul cu Sepsi, scor 1-3, iar la capătul partidei, Nicușor Bancu, jucătorul oltenilor, a oferit o reacție dură.
Fundașul de bandă stângă a avut un discurs sincer, acuzând faptul că el și colegii săi s-au prezentat la un nivel deplorabil. De asemenea, el a ținut să transmită adversarilor săi felicitări.
Bancu este de părere că șansele Craiovei de a prinde play-off-ul scad de la un meci la altul, dar a vorbit și despre selecționerul Edi Iordănescu, prezent la meci.
”A doua repriză a făcut diferența. Au jucat un fotbal extraordinar, țin să îi felicit. Am încercat să facem pressing, dar nu am reușit. Greșeli în apărare din nou. Este greu să scoți punct sau puncte când te prezinți așa.
CITEȘTE ȘI –>> Mihai Rotaru nu renunță! Fotbalistul pe care îl vrea la Craiova încă din această iarnă
Nu găsesc nicio explciație. Împreună cu Mister trebuie să analizăm ce s-a întâmplat. Sunt greșeli pe care le-am făcut cu toții, atât pe fază defensivă, cât și ofensivă, că nu reușim să marcăm. Când nu reușești să marchezi fotbalul te pedepsește. Am întâlnit o echipă bună și au jucat foarte bine în seara asta. Au jucat un fotbal extraordinar. A fost greu să facem ceva în seara aceasta. Eu cred că nu reușeam să marcăm nici dacă jucam două zile.
Dacă vom continua să jucăm ca în această seară, mai ales a doua repriză, este greu să prindem și play-off-ul. Mai sunt multe etape, sper să ne revenim. Ne doream foarte mult la început de sezon să ne batem la play-off, acum ne e greu să prindem și play-off-ul.
Nu știu dacă a avut ce să vadă la Craiova. Poate la Sepsi, la noi mai puțin. Trebuie să vină la meciurile următoare ca să vadă ceva la noi. Am făcut un meci bun cu Rapid, iar astăzi parcă am fost cu toții din alt film”, a declarat Nicușor Bancu la finalul meciului.