Novak Djokovic a vorbit despre finala de la Roland Garros, Carlos Alcaraz – Jannik Sinner: „Soția mea a vrut să vadă meciul, dar eu nu”

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 27 iunie 2025, ora 17:45,
Jannik Sinner Carlos Alcaraz
Jannik Sinner Carlos Alcaraz

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (6 ATP), fost lider mondial, a declarat joi că finala dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, de la Roland Garros, din acest an, câștigată de spaniol, a fost una dintre ”partidele istorice” pe care le-a văzut vreodată, scrie EFE.

„Este unul dintre meciurile istorice pe care le-am văzut eu vreodată”, a recunoscut fostul lider mondial

Sârbul a discutat cu presa înainte de antrenamentul cu Alcaraz pe terenul central de la Wimbledon.

”Ceea ce au făcut cei doi în finală a fost incredibil’, a spus Djokovic. ‘Eram acasă; soția mea a vrut să vadă meciul, dar eu nu. Am ieșit să mâncăm, în prima parte a meciului, dar apoi ne-am întors și am rămas să-l urmărim. A fost un meci incredibil. Le dau amândurora mare credit. Este unul dintre meciurile istorice pe care le-am văzut eu vreodată”, a subliniat Djokovic, care deține recordul de titluri de Mare Șlem (24).

Referindu-se la vacanța lui Alcaraz în Ibiza după victoria de la Paris, Djokovic a declarat că ‘orice ar face acolo, funcționează’.

”Întotdeauna el câștigă înainte și după Ibiza”, a spus zâmbind sârbul.

Novak Djokovic are șapte titluri cucerite la Wimbledon, ultimul în 2022.

Wimbledon 2025, al treilea turneu de Mare Șlem al anului, va avea loc în perioada 30 iunie-13 iulie.