Nuno Mendez, după ce Portugalia a învins Spania în finala Ligii Națiunilor: „Un meci ca toate celelalte”

„A fost un meci ca toate celelalte pe care le-am disputat în cursul sezonului”, a afirmat, duminică seară, fundașul lateral stânga al Portugaliei, Nuno Mendes, referindu-se la confruntarea cu spaniolul Lamine Yamal, în cursul finalei Ligii Națiunilor la fotbal informează AFP.
Autor al golului care a adus egalarea în prima repriză pentru lusitani și pasator decisiv pentru Cristiano Ronaldo, Nuno Mendes a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei de la Munchen câștigată de portughezi cu 5-3 la loviturile de departajare pe Allianz Arena din Munchen.
Mendes a înscris primul său gol la echipa națională și a înscris și la loviturile de departajare. Omniprezent la fazele ofensive portugheze, el a fost și cel care l-a blocat pe Lamine Yamal, tânărul minune al fotbalului spaniol (17 ani), care a făcut să sufere apărarea echipei Franței în semifinalele Ligii Națiunilor (5-4), cu trei zile mai devreme, cu o dublă și o pasă decisivă.
„A fost o confruntare așa cum am mai avut și altele în cursul sezonului. Eu am întâlnit mulți buni jucători. În seara asta, am reușit să-l țin pe Lamine. Sunt fercit pentru echipă și pentru că Portugalia a câștigat acest trofeu”, a declarat jucătorul echipei Paris Saint-Germain în conferința de presă de după meci.
În urmă cu opt zile, Mendes a câștigat Liga Campionilor, tot pe Allianz Arena din Munchen cu PSG, după finala cu Inter Milano (5-0).
Portugalia a câștigat al treilea său trofeu din istorie, după EURO 2016 și Liga Națiunilor în 2019, toate câștigate cu Cristiano Ronaldo în echipă, și de data asta marcator decisiv în semifinale cu Germania (2-1) și în finala cu Spania.
„El ne ajută enorm pe teren, dar și în afara lui, noi avem nevoie de el, pentru că are o mentalitate de lider. El este un model pentru tinerii jucători ai naționalei”, a mai spus Nuno Mendes (22 ani).
Selecționata Portugaliei a câștigat Liga Națiunilor la fotbal, după ce a învins echipa Spaniei, deținătoarea trofeului, cu scorul de 5-3 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Allianz Arena din Munchen, în finala competiției, în care scorul a fost egal, 2-2 (1-2, 2-2), după cele 90 de minute regulamentare și după prelungiri.
Portugalia a obținut trofeul pentru a doua oară, după ce a câștigat ediția inaugurală, în 2019. Franța s-a impus la ediția a doua (2021), iar Spania a câștigat în 2023.
Spania a deschis scorul prin Martin Zubimendi (21), dar lusitanii au egalat prin Nuno Mendes (26). Campioana europeană a trecut din nou în avantaj, prin reușita lui Mikel Oyarzabal (45), dar Cristiano Ronaldo a restabilit egalitatea (61).
La loviturile de departajare, pentru Selecao au înscris Goncalo Ramos, Vitinha, Bruno Fernandes, Nuno Mendes și Ruben Neves, în timp ce pentru spanioli au punctat Mikel Merino, Alex Baena și Isco, iar șutul lui Alvaro Morata a fost apărat de Diogo Costa.