O legendă a Craiovei surprinde înainte de Supercupă: ,,Nu mi se pare atât de interesantă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 10 iulie 2021, ora 11:45,
CS U CRAIOVA – CFR CLUJ
CS U CRAIOVA – CFR CLUJ

Astăzi are loc duelul giganţilor din România, între CFR Cluj şi CS U Craiova, de la ora 20:00, pe Naţional Arena, în cadrul Supercupei României.

Înaintea acestui joc, o legendă a Universităţii Craiova a vorbit despre înfruntarea dintre cele două echipe şi a surprins prin discursul avut.

Rodion Cămătaru spune că nu i se pare atât de interesantă Supercupa României, deşi se înfruntă două dintre cele mai bune echipe din Liga 1.

,,E un joc înaintea unui campionat. Pe timpul nostru, Supercupa României nu exista. Nu mi se pare atât de interesantă. Sigur, e un trofeu pus în joc trebuie câștigat. E bine să începi sezonul cu un trofeu câștigat. 

Nu cred că există favorită la genul acesta de meciuri, adică cu trofeul pus pe masă, când totul se decide într-o singură manșă. CFR Cluj și Universitatea Craiova au șansa lor și pot mâna pe trofeu.

Părerea mea că Universitatea Craiova nu s-a întărit atât de mult față de anul trecut. Sunt jucători care au mai fost. Nici CFR Cluj nu a dat lovituri pe piața transferurilor, dar parcă este o formație mai omogenă.”, a declarat Rodion Cămătaru, pentru Fanatik.

Citeşte şi OLTENII VOR SĂ PUNĂ MÂNA PE SUPERCUPĂ! MARIUS CONSTANTIN: ,,SUNTEM MOTIVAŢI SĂ ÎNCEPEM BINE SEZONUL”

cfrrodion cămătarucraiovasupercuparealitatea