OFICIAL | FC U Craiova 1948 confirmă despărțirea de Flavius Stoican! Cine va conduce echipa

Formația din Bănie a anunțat oficial plecarea tehnicianului în vârstă de 44 de ani, care a rezistat doar o lună pe banca echipei lui Adrian Mititelu!
Flavius Stoican a fost dat afară în cursul zilei de astăzi de la formația olteană, după doar patru meciuri disputate. Adus ca un adevărat înlocuitor pentru Adrian Mutu, Stoican este nevoit să renunțe la proiectul de la FC U, după anumite neînțelegeri cu patronul echipei. Anunțul despărțirii a fost făcut pe site-ul oficial al Craiovei.
„Flavius Stoican și Fotbal Club Universitatea 1948 au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării. Clubul îi mulțumește pentru tot ce a realizat ca antrenor al echipei și îi urează mult succes în următoarele provocări.
Bobi Verdeș va fi antrenor principal interimar”, anunță FC U Craiova, pe Facebook.
„Îmi pun obiective mărețe. Știu ce pot. Sper ca și jucătorii să conștientizeze că suntem la un club care vrea performață. Sunt conștient că și jucătorii știu că sunt datori. Sunt condiții foarte bune aici, sunte oameni care iubesc această echipă, trebuie doar să jucăm fotbal. Sunt omul care vreau să muncesc. Nu m-a interesat câți bani îmi dă familia Mititelu. Nu m-a interesat dacă lotul este atât de slab cum se spune. Este un lot care poate crește.”, spunea Stoican în momentul numirii sale pe banca lui FC U Craiova.