Oficial. Unde se va disputa meciul FC U Craiova 1948 – ASU Poli Timișoara, din „16-imile” Cupei României

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat joi, 19 noiembrie 2020, ora 17:22,
fc u craiova 1948
fc u craiova 1948

Conducerea clubului FC U Craiova 1948 a primit acceptul ca meciul cu ASU Poli Timișoara din șaisprezecimile Cupei României să se joce pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Oficialii clubului din Liga a 2-a au solicitat printr-o scrisoare către Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, ca partida cu echipa bănățeană, din Cupă, să se dispute pe stadionul „Ion Oblemenco”. Taxa va fi de 10.000 de euro.

Cererea formulată de clubul nostru către Primăria Craiova pentru ca jocul dintre FC U Craiova 1948 și ASU Poli Timișoara, din cadrul șaisprezecimilor Cupei României, să se joace pe Stadionul Ion Oblemenco, a fost aprobată. Partida de cupă va avea loc pe 28 noiembrie, la ora 18:00.

Din păcate, susținătorii echipei noastre nu pot fi fizic în tribune. Astfel, începând de luni, 23 noiembrie, puteți achiziționa bilete virtuale în valoare de 10 RON pentru partida împotriva echipei ASU Poli Timișoara, atât de pe pagina noastră de facebook si de pe site-ul oficial, cat și de pe eventim.ro”, e anunțul postat de conducerea FC U Craiova 1948, pe pagina oficială de Facebook.

Pentru partida disputată duminică, dintre FC U Craiova 1948 si SCM Gloria Buzău, s-au vândut 1406 de bilete. Vă mulțumim!

Meciul FC U Craiova 1948 – ASU Poli Timișoara din „16-imile” Cupei României se va disputa pe 28 noiembrie, cu începere de la ora 18:00.

Citește și – Drama trăită de un fost campion al Ligii I: “Nu știu dacă voi scăpa. Exista riscul să fiu paralizat”

cupa romanieifc u craiova 1948craiova 1948ion oblemencorealitatea