Oficialii lui Sepsi au lămurit situația lui Cristiano Bergodi: „Nu există antrenor care să aibă scaunul sigur”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 26 mai 2023, ora 22:08,
Cristiano Bergodi
Cristiano Bergodi

Vicepreşedintele clubului Sepsi, David Kertesz, a anunțat că discuțiile cu antrenorul Cristiano Bergodi vor avea los săptămâna viitoare.

Cei de la Sepsi sunt mulțumiți de Cristiano Bergodi și vor ca italianul să rămână la echipă

Sepsi a câștigat Cupa României, după ce a învins “U” Cluj-Napoca la loviturile de departajare, dar nu se știe cine va antrena echipa în sezonul viitor.

Primul meci oficial al viitorului sezon va avea loc pe 8 iulie, când este programată Supercupa României, între campioana Farul și Sepsi. Ambele echipe vor relua pregătirea mult mai devreme decât celelate formații din Superligă, având în vedere că vor juca și în preliminariile cupelor europene.

David Kertesz, vicepreşedintele clubului din Sfântu Gheorghe, a anunțat că oficialii clubului și tehnicianul vor discuta viitorul lui Bergodi la Sepsi săptămâna viitoare.

Sunt şanse 50 la sută să rămână, sunt 50 la sută şanse să nu rămână. Urmează să vedem ce vor decide el şi domul Dioszegi. Noi nu suntem dezamăgiţi de Cristiano, am luat două trofee şi am intrat în play-off, cum să fim nemulţumiţi?

După tot ce am citit în presă, cum poate să fie o comunicare proastă după performanţele din acest sezon?

Nu există antrenor care să aibă scaunul sigur, dar noi nu văd de ce am fi nemulţumiţi de dânsul. I se termină contractul lui Bergodi, că îl prelungim sau nu, vedem! Trebuie să fie şi dânsul de acord, şi noi.

Încă nu ştim cine va veni la Sepsi, dacă va pleca Bergodi”, a spus David Kertesz în emisiunea Fotbal Show, de la Prima Sport 1.

david kerteszcristiano bergodi