Oltenii, deja cu gândul la dubla cu Anderlecht: ,,Aspirăm”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 22 iulie 2021, ora 08:05,

CS U Craiova debutează în această seară, de la ora 20:00, în Conference League, contra albanezilor de la FK Laci.

Dacă elevii lui Ouzounidis vor trece de Laci, în turul trei al noii competiţii înfiinţate de UEFA vor juca în compania lui Anderlecht, din Belgia.

Marcel Popescu, oficial al lui CS U Craiova, este convins că atât oltenii, cât şi albanezii se gândesc că vor ajunge în turul următor şi vor evolua în compania belgienilor. Oficialul din Bănie a vorbit şi despre nivelul la care o vede acum pe Anderlecht.

,,Ce se întâmplă, la ora actuală noi am căzut cu Anderlecht. Dar, dacă îi suni pe albanezi, ei spun că joacă tot cu Anderlecht după noi. Cu cât te duci mai sus primești mai mulți bani de la UEFA, dar nu trebuie luat și privit de sus niciun adversar. Am văzut, nu numai în cazul echipelor românești, surprize sau glonțul trecut pe la ureche, am văzut și la case mai mari cum echipe mult mai bine cotate au fost eliminate.

Anderlecht este un club enorm, o echipă mai puțin strălucitoare față de ce a fost în ultimii trei ani, după ce și-a schimbat patronul. Dar cred că ambiția și valoarea pe care a câștigat-o în timp ca jucător Vincent Kompany sunt aspirații mari. Mai ales că noul proprietar este cotat al treilea ca și bogăție și are acțiuni la Goztepe în Turcia sau Lille în Franța, este un om care stă în lumea sportului, sunt ambiții foarte mari.

Chiar dacă nu este campioana Belgiei, Anderlecht vine dintr-un campionat la fel ca cel al Portugaliei, care a dat jucători de mare valoare. Belgia are o echipă națională strălucitoare. Aspirăm.”, a declarat Marcel Popescu, pentru Digisport.

marcel-popescu
Marcel Popescu

Citeşte şi UN ARBITRU ROMÂN, SUSPENDAT PE TERMEN NEDETERMINAT, DUPĂ CE A OFICIAT LA MECIUL LEGENDELOR, BARCELONA – REAL MADRID!

marcel popescuconference leaguecs u craiovarealitateaanderlechtlaci