Patrick Mouratoglou, luat prin suprindere de Serena Williams: „Este greu să-i descifrez limbajul”

Noul antrenor al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, a analizat pentru un post francez de televiziune ediția din acest an de la Roland Garros. El a recunoscut că a fost luat prin surprindere de anunțul revenirii făcut de fosta lui elevă, Serena Williams.
„Simona Halep este o jucătoare de excepție”, a declarat Patrick Mouratoglou
Tehnicianul s-a referit la mai multe aspecte, inclusiv la colaborarea cu Simona Halep. „Este într-adevăr o alegere făcută cu inima. Mereu am procedat așa, mereu mi-am urmat instinctele.
Simona este o jucătoare de excepție, care a făcut deja lucruri fantastice în carieră. Avem deja o materie primă care este grozavă, avem o relație de încredere pe care putem construi ceva.
Ea încă are capacitatea de a evolua mult mai bine decât a făcut-o până acum. Are 30 de ani, aceeași vârstă pe care o avea Serena Williams când am început să lucrez cu ea.
Suntem oarecum în aceeași situație, pentru că Simona a jucat mai puțin bine în ultimii doi ani, își pune multe întrebări.
Am făcut două antrenamente, a luat ‘crema’ și și-a recăpătat rapid toată motivația”, a declarat antrenorul, conform francetvinfo.fr.
Lui Patrick Mouratoglou îi este greu să decifreze limbajul Serenei Williams
Întrebat cum a reacționat când a aflat că Serena Williams a anunțat că vrea să joace la Wimbledon, Patrick Mouratoglou a recunoscut că a fost luat prin surprindere. „Nu vreau să vorbesc în numele ei. Am avut o discuție înainte să încep să lucrez cu Simona.
Am întrebat-o dacă are în plan pe termen scurt să joace din nou. Nu mi-a răspuns. Așa că i-am spus că vreau să lucrez și că, dacă va dori să revină, vom discuta din nou.
Ulterior, a anunțat pe rețelele de socializare că vrea să joace Wimbledon, ceea ce m-a surprins, dar uneori este greu să descifrez limbajul Serenei, deși o cunosc de zece ani.
Va împlini 41 de ani în septembrie. Este mamă, are multe lucruri în viața ei. Este o femeie de afaceri desăvârșită, care tocmai a organizat o mare strângere de fonduri în tehnologie.
Are deja destule de făcut pentru următoarea parte a vieții ei și chiar și pentru două vieți.
Dar, în același timp, tenisul este viața ei. Îl joacă de la patru ani, este lucrul care i-a dat cele mai multe satisfacții și cred că îi este greu să se oprească. De aici aceste ezitări și este perfect de înțeles”, a mai spus Patrick Mouratoglou.