Patronul arată cu degetul spre proprii jucători: „Am crezut că vor ține echipa, iar ei sunt rezerve de lux”

FC Botoșani a ratat calificarea în play-off în ultima etapă a sezonului regulat, când a fost învinsă de FC Argeș. Înainte de meci, patronul Valeriu Iftime spunea că se retrage dacă echipa nu va juca în primele 6, dar între timp s-a răzgândit. Și a găsit și vinovați.
„Am crezut că vor ține echipa, iar ei sunt rezerve de lux”, a spus Valeriu Iftime
Lucrurile s-au mai liniștit la echipă, deși evoluțiile nu-l mulțumesc pe patron. Dacă pe 28 martie declara că-l dă afară pe antrenorul Marius Croitoru, între timp a revenit la sentimente mai bune și a spus că vrea să continue cu tehnicianul și în sezonul viitor.
„Pregătesc acum, cu Marius, nişte transferuri care să ne dea speranţe că suntem o echipă bună. Mi-a trimis vreo doi şi sunt spectaculoşi. Ei trebuie învăţaţi să rămână spectaculoşi ca să-i putem vinde mai departe.
De vândut nu am ce vinde mare lucru. Dacă am ofertă bună, vând, nu îi ţin. Dar sunt convins că avem timp să aducem jucători acum şi ne ocupăm foarte serios de asta.
E clar că mijlocul este mort şi, dacă nu aduc concurenţă acolo pentru Andrei Târcoveanu şi Eduard Florescu. Am crezut că vor ține echipa, dar ei sunt rezerve de lux, nu ţine”, a spus Valeriu Iftime la Digi Sport.
Valeriu Iftime vrea să întărească și apărarea
Patronul echipei FC Botoșani a anunșțat ce schimbări vor mai fi la echipă. „Trebuie şi un fundaş dreapta pentru că o să plece Braun, pentru că el are contract cu CFR Cluj. În atac suntem ok. Deja se lucrează foarte tare şi mă gândesc cum să facem echipa din vară”, a spus Valeriu Iftime.
„Acum mă gândesc cum scap de acest play-out. Ar fi extraordinar să jucăm la baraj. Dar simt că nu avem vigoarea, energia care să ne ducă acolo. Eu, când mă duceam pe afară cu echipa, spuneam că nu aveam cum să nu facem bine.
Când FCSB ne-a bătut cu 3-1, eu puneam pariu pe orice că îi bat. A fost 1-0 pentru noi, apoi am pierdut.
Ştiam fotbal, dar apoi ne-am păcălit, că am văzut că echipa parcă nu mai are aceeaşi încredere, că am văzut că echipa parcă nu mai are un mijloc care să aducă acea consistenţă, să ţină mingea şi să facă fotbal. Avem ceva jucători care sunt buni la viteză”, a mai precizat el.