Poziția Farului după ce nu a primit licență de cupele europene: „S-a înţeles greşit întreaga procedură”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 12 mai 2022, ora 11:20,
Farul Constanța
Farul Constanța

Clubul Farul Constanţa a emis un comunicat în care susţine că o comisie din cadrul UEFA a înţeles greşit situaţia clubului, după ce echipa şi-a schimbat denumirea din Viitorul în Farul Constanţa.

S-a înţeles greşit întreaga procedură”, transmite clubul Farul Constanța

Echipa condusă de Gheorghe Hagi este convinsă că problema se va soluţiona la TAS. „O comisie din cadrul forului european, primind anumite informaţii, a înţeles greşit întreaga procedură pe care am urmat-o în vara anului 2021, în pofida explicaţiilor transmise, atât de clubul nostru cât şi de Federaţia Română de Fotbal.

Dorim să subliniem că toate demersurile juridice pe care clubul nostru le-a realizat în anul 2021 au respectat, cu stricteţe, regulamentele sportive internaţionale, nationale şi legile din ţara noastră.

Am avut avizul prealabil al FRF, înainte de a efectua orice demers juridic, iar ulterior, constatând că am respectat (ad litteram) regulamentele sportive, Comitetul Executiv al FRF a aprobat toată procedura juridică realizată de noi”, anunță clubul pe site-ul oficial.

Se va demonstra că tot ceea ce am făcut a fost legal”, este convingerea conducerii Farului

Oficialii clubului amintesc că schimbarea din 2021 s-a făcut pentru ca brandul ‘Farul’ să rămână al orașului și al Dobrogei.

Clubul nostru avea una din cele mai importante academii de copii și juniori din Europa, bază sportivă ultramodernă, stadion propriu, un buget anual care ne permitea, aşa cum s-a întâmplat, să participăm an de an în Liga 1.

Tot ceea ce am făcut în vara anului 2021 a fost, în primul rând, pentru comunitatea locală, pentru ca acest brand, ‘Farul’, al Constanţei, să rămână al acestei regiuni a ţării.

Suntem convinşi că, în procedurile legale ce le vom urma, se va demonstra că tot ceea ce am făcut a fost legal şi doar pentru fotbalul dobrogean”, se mai arată în comunicat.

Gheorghe Popescu spune că decizia UEFA este cel puțin stranie

După ce Farul nu a primit licenţa pentru cupele europene, preşedintele clubului, Gheorghe Popescu, a declaat că gruparea va ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Noi vom lua legătura cu avocaţii noştri şi vom merge mai departe pentru că decizia de a ne refuza licenţa UEFA mi se pare cel puţin stranie.

Atâta timp cât ai avizul Federaţiei Române de Fotbal, cât timp respecţi regulamentele internaţionale, nu înţeleg de ce nu putem participa în cupele europene. Următorul pas este Tribunalul de Arbitraj Sportiv, nu există altă instanţă”, a afirmat Popescu.

„Când am schimbat numele din FC Viitorul în Farul Constanţa am respectat întru totul cerinţele forurilor internaţionale şi ale Federaţiei Române de Fotbal.

Ba mai mult, înainte de a face această mişcare am avut avizul Federaţiei Române de Fotbal. Deci am anunţat federaţia înainte, am primit avizul federaţiei şi am dat drumul procedurii. Am respectat absolut tot ce putea fi respectat la acea oră.

De fapt noi nu am făcut altceva decât să luăm numele şi emblema de la Farul Constanţa”, a adăugat el.

Farul Constanța are șanse să joace barajul pentru Conference League

Întrebat cum a motivat Adminstraţia de Licenţiere decizia, Popescu a răspuns: „Nu ştiu, pentru că de aceste chestiuni se ocupă avocatul Florin Comşa. El ştie ce demersuri trebuie făcute de acum încolo. Dar repet, noi atunci când am făcut acea mutare am avut”.

Farul ocupă locul 5 în clasamentul play-off-ului Ligii I, cu 29 p. Dacă termină pe locul 4, iar Universitatea Craiova câştigă Cupa României, formaţia condusă de Gică Hagi ar avea dreptul să dispute barajul pentru Conference League cu câştigătoarea meciului dintre locul 1 şi 2 din play-out.