Prepeliță, senzație de deja-vu la meciul contra fostei sale echipe! Episodul care s-a repetat și în această etapă

Antrenorul alb-violeților a avut din nou motive de supărare din cauza faptului că echipa sa a terminat în 10 și confruntarea cu roș-albaștrii, după ce etapa trecută s-a confruntat cu o situație similară la jocul din Bănie.
Atunci , Latovlevici a fost trimis mai devreme la cabine după ce și-a pierdut cumpătul și a avut o intrare dură la Gustavo. Acum, Șerban a vrut să își facă dreptate singur cu o reacție necontrolată la adresa celuilalt căpitan, Tănase.
„Cu Șerban vom vedea ce a făcut. Nu e normal să faci asemenea gest care te costă, te lasă în zece oameni. Cum am spus și cu Lato, nu tolerez astfel de lucruri. Vom avea o discuție bărbătească și vor fi și anumite sancțiuni. Nu știu dacă a atins mingea la henț. Nu mai putem întoarce nimic și nu am comentat niciodată arbitrajul. Asta e atitudinea corectă la fiecare meci. Trebuie să avem atitudine, determinare.
Mi-a spus și mie lucrul ăsta Toni Petrea. La Craiova am tras și eu un semnal de alarmă și am zis că nu a fost ce trebuie. Am venit după un meci extenuant la Botoșani, după o deplasare lungă și nu am putut să stăm în picioare așa cum mi-aș fi dorit. Sunt meciuri în play-off, nu sunt deloc ușoare. Vom merge la CFR Cluj să facem o risipă de efort și să ne batem pentru fiecare punct„, a anunțat antrenorul piteștenilor la sfârșitul partidei din această seară.

CITEȘTE ȘI –>> Remarca lui Toni Petrea după succesul cu emoții din Trivale: „Sper ca FC Argeș să o ţină tot aşa și în continuare”
Începutul de play-off nu le-a adus fanilor argeșeni aceleași motive de bucurie pe care le-au trăit în ultimele etape din sezonul regular. Prepeliță nu și-a ascuns dezamăgirea pentru erorile oamenilor săi care au fost decisive în eșecul în fața vicecampionilor.
„Am reușit să egalăm în zece oameni. Am stat bine, am închis bine spațiile, dar a venit ultimul minut. Îmi pare rău pentru băieți, pentru suporteri. Ne doream să luăm acest punct muncit. Din păcate, trebuia să îl blocheze cineva pe Olaru. Alex cred că putea să facă mai mult la acel șut, a respins mingea în față, nici măcar în lateral. Greșelile apar, inclusiv la penalty. Tofan a gestionat greșit acea fază, dar reacția echipei a fost bună după aceea”, a subliniat tânărul antrenor al uneia dintre revelațiile acestui sezon intern.