Presa italiană îl elogiază pe Dennis Man. Jucătorul român este speranța celor de la Parma

Cristi Chivu a fost numit antrenorul clubului italian Parma acum o lună.
Tehnicianul român a înregistrat o victorie, două remize și un eșec.
Presa italiană a analizat evoluțiile lui Dennis Man, care s-a accidentat în iarnă, dar care ar putea salva echipa de la retrogradare.
”Mister Chivu trebuie să găsească soluții noi pentru a menține speranța vie. În particular, există un jucător care ar putea fi cheia finalului de sezon: Dennis Man. Atacantul român încă reprezintă cea mai importantă bijuterie a echipei.
Man poate fi cheia: când românul impresionează cu talentul său, Parma strălucește. Acum îi revine lui Chivu misiunea de a-l reactiva”, au scris cei de la ParmaLive.
Parma ocupă locul 17 în clasament, cu 25 de puncte acumulate în 29 de etape disputate în Serie A.