Probleme uriașe pentru un club din Liga 1! „Demisionez! Nu pot să mă duc să mint jucătorii”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 15 decembrie 2021, ora 09:57,
Gaz Metan
Gaz Metan

Președintele celor de la Gaz Metan Mediaș a tras un semnal de alarmă puternic în privința echipei conduse de Ilie Poenaru!

Vali Iordănescu a anunțat că formația sibiană se află aproape de colapsul financiar. Oficialul a dezvăluit că la clubul din Mediaș există restanțe financiare de mai multe luni, iar lipsa banilor se resimte din ce în ce mai mult și în vestiar. De altfel, Gaz Metan o duce rău și din punct de vedere sportiv, fiind pe locul 12 în Liga 1, cu 19 puncte acumulate, după 19 meciuri.

„Dacă nu se unesc să ajute clubul ăsta, eu nu mai am resursele, nu mai am puterea de a găsi soluţii. De promisiuni, promisiuni, promisiuni m-am săturat, rezolvăm, rezolvăm, rezolvăm şi nu s-a rezolvat nimic. În momentul de faţă, dacă primesc ce-ar mai fi restanţe de la Primărie, ce-au promis de la Romgaz, aş fi la zi cu salariile.

N-aş avea nicio problemă. N-ar mai plânge nimeni. Încerc să le atrag atenţia că nu se mai poate. Nu poţi să faci fotbal aşa. Nu poţi să participi în competiţie dacă nu poţi să ţii echipa. Eu nu vreau să expun jucătorii să iasă ei să reclame situaţia. Ies eu în faţă, mi-o asum eu, asta e, cu orice risc.

Eu mai aştept meciul din ultimele două etape şi-mi înaintez demisia. Dacă trebuie să sufere cineva, să plătească cineva, să nu fie ei, să fiu eu. Luni dimineaţă îmi înaintez demisia. Nu mă interesează cine vine, numai să fie susţinută echipa. Cel mai important este să fie susţinută echipa.

Jucătorii ăştia merită pentru câte sacrificii au făcut. Nu, în prezent nu mai avem nicio rezervă. Dacă nu se mişcă nimeni dintre factorii locali, nimeni de la Romgaz, oamenii ăştia pleacă acasă fără niciun ban. Ultimii bani pe care am putut să le dau au fost acum trei săptămâni.

Un judeţ întreg nu poate să ţină o echipă în prima ligă. Am avut anul trecut două, Gaz Metan Mediaş şi Hermannstadt, a rămas doar una. Dacă un oraş, un judeţ nu fac eforturi să vină lângă echipă… şi Primăria, şi Romgazul să poată să susţină echipa… Eu demisionez şi s-o retragă ei din Liga 1! Ce putem să facem?! Eu nu pot să mă duc să mint jucătorii!”, a spus Vali Iordănescu, preşedintele lui Gaz Metan, pentru Fanatik.

Citește ILIE POENARU, RESEMNAT DUPĂ EŞECUL CU FCSB: ,,DIN PĂCATE, N-AM AVUT CU CINE SĂ DUCEM CONTRAATACURILE”

declaratiivali iordanesculiga 1gaz metan