Propunerea lui Mircea Lucescu, descalificată: „Cea mai mare prostie pe care o putea spune”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 22 iunie 2021, ora 22:48,
Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu
Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu

Mircea Lucescu le-a oferit celor de la FRF o variantă de înlocuire pentru actualul selecționer, Mirel Rădoi.

Marco Rossi, care în prezent se află pe banca Ungariei, este considerat de Il Luce unul dintre cei mai potriviți antrenori ai momentului pentru tricolori. Această propunere surpriză a comentat-o și Anghel Iordănescu, omul care a condus-o de pe banca tehnică pe ”Generația de Aur” a României, pe care a criticat-o vehement și a dat nume de tehncieni români care ar putea prelua naționala după Mirel Rădoi.

”Cea mai mare prostie pe care o putea spune Mircea Lucescu. Nu mă așteptam la el să facă o asemenea afirmație. Ce poate să garanteze antrenorul actual al Ungariei că va reusi să facă cu naționala? A mai făcut o greșeală atunci când a fost adus Daum. A fost cea mai mare greșeală pe care a făcut-o Federația. Nu cred că Mircea Lucescu a făcut această afirmație din punctul de vedere al relației pe care o are cu acel selecționer. Fotbalul românesc are nevoie de o perioadă cu un selecționer român cu experiență, care a fost implicat și a avut performanțe în fotbalul românesc. O să fie interpretată afirmația mea acum. Să nu cumva să se înțeleagă că nu îl susțin pe Mirel Rădoi. Aș vrea să nu se interpreteze ceea ce spun.

CITEȘTE ȘI –>> SUPORT TOTAL PENTRU MIREL RĂDOI ȘI NAȚIONALA ROMÂNIEI: „TREBUIE SĂ AVEM RĂBDARE!”

Din punctul meu de vedere, FRF i-a avut pe Gică Hagi, pe Petrescu.. faptul că ne permitem să ținem antrenori de valoare pe tușă, pe bancă, zic eu că este prea mult. Nu este normal. Sunt convins că veți comenta că Hagi e prea scump și că Petrescu vrea să câștige mai mulți bani. Înseamnă că nu cunoașteți caracterele și oamenii. Sunt convins că și Hagi, și Petrescu ar fi venit în condiții obișnuite. Pentru ei înseamnă mult tricoul echipei naționale. Mai mult decât banii contează tricoul echipei naționale. De șapte luni de zile, Petrescu este liber. Fac această afirmație, bazându-mă pe omul Hagi, pe omul Dan Petrescu, pe omul Răzvan Lucescu, pe omul Olăroiu.

Nu l-am pomenit pe Victor Pițurcă din cu totul alte motive, pentru că și el, la fel ca mine, a fost înjurat când a fost la echipa națională. Răzvan Lucescu a plecat din fotbalul românesc și a demonstrat valoarea pe care o are. Așa puteam să-l menționez și pe Mircea Lucescu, dar în niciun caz nu cred că este o soluție Rossi, cum n-a fost o soluție pentru fotbalul românesc Daum. Și a fost o mare greșeală. Am pierdut un an și jumătate cu Mister Daum, care ne-a propus că atacă și când are mingea și când nu o are. Probabil ataca el”, a declarat Anghel Iordănescu, pentru Digi Sport.

CITEȘTE ȘI –>> MIRCEA LUCESCU, PROPUNERE SURPRINZĂTOARE PENTRU BANCA ROMÂNIEI: „E UN BĂIAT SERIOS, AR MERITA!”

anghel iordanescumircea lucescumarco rossimirel rădoirealitateaechipa nationala