Reacția lui Ionuț Badea, după semieșecul cu Dinamo: „Joacă în semicerc, ca la handbal”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 13 februarie 2022, ora 20:27,
Ionuț Badea
Ionuț Badea

UTA și Dinamo au remizat, scor 0-0, într-un meci disputat duminică, în cadrul etapei a 26-a a Ligii 1.

Gruparea arădeană nu a reușit să marcheze în poarta dinamoviștilor, deși oaspeții au terminat meciul în 9 jucători. Ionuţ Badea s-a arătat surprins că Dinamo nu a greşit în apărare.

„Pentru noi este un semieşec în momentul în care adversarul joacă cu doi jucători în minus. Nici nu am avut timp să pregătesc echipa ofensiv contra unei alte echipe care joacă în semicerc, ca la handbal. Sunt situaţii pe care nu le poţi anticipa, dar sunt momente pe care nu le-am gestionat bine, nu ne-am adaptat la aceste lucruri, aveam un plan special pentru jocul lui Dinamo, lucrurile s-au schimbat între timp, chiar la 11 contra 11 am avut o ocazie de unu contra unu cu portarul plus gol valabil, poate şi penalty.

Sunt evenimente care pot influenţa şi schimba soarta unui meci. Nu am reuşit să marcăm, deşi am avut situaţii, am avut nouă jucători care au şutat la poartă astăzi, dar nu a fost de ajuns. În opt oameni de câmp, era normal să venmim cu mai multe centrări din lateral, dar nu s-a întâmplat şi asta a făcut să nu plecăm acasă cu cele trei puncte.

Îmi pare rău pentru publicul arădean, speram într-o victorie, indiferent de numărul jucătorilor din teren. Mă declar pe jumătate satisfăcut, speram în trei puncte, dar am luat doar unul astăzi. Nu am marcat astăzi şi din cauza fazei defensive a lui Dinamo, care s-a apărat în ultimii 30 de metri, aglomerat, atent, nu au făcut greşeli, ne-am fi aşteptat şi la acest lucru (n.r. – să facă greşeli), având în vedere că era la treilea meci într-o săptămână, dar nu s-a întâmplat”, a declarat Badea.

UTA ocupă locul 10, cu 33 de puncte, în timp ce Dinamo e pe 15, cu 13 puncte.

Citeşte şi Dinamo, remiză cu UTA! Elevii lui Flavius Stoican au terminat meciul în 9 jucători

ionut badeautadinamo