Rodion Cămătaru știe cine este atacatul revelație al noului sezon de Liga 1: „Acest jucător poate să aibă un rol decisiv!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 02 august 2022, ora 14:27,
Rodion Cămătaru
Rodion Cămătaru

Rodion Cămătaru a vorbit despre atacantul care poate surprinde în noul sezon de Liga 1. Fostul internațional român a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Andrea Compagno, vârful celor de la FC U Craiova 1948.

Mai exact, FCU și CSU Craiova se vor întâlni în etapa următoare. Argentinianul Juan Bauza s-a accidentat, iar Cămătaru consideră că Compagno poate suplini lipsa acestuia.

„El este acel tip de atacant nouar, cel care este pe cale de dispariție în fotbalul românesc!”

„De ce să nu vorbesc de meciul de duminică seara? Mă știți că sunt un om cu personalitate și nu mă feresc să spun ceea ce gândesc.

Am primit invitații din partea conducerii echipei lui Mihai Rotaru să îi însoțesc la cele două meciuri din cupele europene, atât în Albania, cât și acum în Polonia, însă nu m-am dus. Am avut niște treburi mult mai importante de rezolvat.

Dacă cu cei de la FCU m-aș duce? Păi, dacă nu am treabă și alte lucruri de importante de rezolvat, legate de afacerile mele, de ce să nu mă duc? Să se califice echipa lui Adrian Mititelu în cupele europene la anul, iar dacă oamenii de acolo mă vor invita, iar eu am timp, mă voi duce cu siguranță. Dar revenind la meciul dintre cele două echipe din Craiova vreau să vă spun că de această dată FCU este pe val, iar cei ai lui Rotaru nu vor mai pleaca favoriți. Îmi pare rău că s-a accidentat Bauza. A avut un început de campionat foarte bun, iar Croitoru ăsta i-a făcut pe jucătorii lui să joace fotbal cu adevărat. S-au descurcat excelent atât cu campionii, cât și cu vicecampionii. Nici la Ovidiu nu au făcut un meci rău, chiar dacă au pierdut.

Nu știu dacă Marius Croitoru o să schimbe acum sistemul, pentru meciul de duminică, după ce l-a pierdut pe Bauza. Ar putea intra în locul lui Bauza un Marquet sau Gabi Iancu. E și Chițu o soluție, dar până la urmă doar Croitoru știe cel mai bine ce este de făcut. Și cei ai lui Rotaru cred că l-au pierdut pe Găman, dar FCU mi se pare acum o echipă omogenă și sunt convins că o să iasă un meci tare.

Însă, recunosc că îmi place mult Compagno. El este acel tip de atacant nouar, cel care este pe cale de dispariție în fotbalul românesc. Compagno este un atacant de gabarit, protejează foarte bine mingea, vine în apărare la fazele fixe, iar pe fazele de atac dacă îi centrezi bine este letal în fața porții. Nu sunt mulți atacanți în prima divizie ca Andrea Compagno. Chiar dacă Gigi Becali i-a transferat pe Miculescu și Rusu, niciunul dintre ei nu este de profilul lui Compagno. Acest jucător poate să aibă un rol decisiv în meciul de duminică seară”, a declarat Cămătaru, pentru ProSport.

Adrian Mititelu i-a răspuns lui Gigi Becali după ultimele declarații ale latifundiarului din Pipera! Război între cei doi patroni din Liga 1! Citește chiar aici!

rodion cămătarufc u craiova 1948Andrea Compagno