România, în urna 4 valorică la tragerea la sorţi a grupelor CE2026

Naţionala de handbal masculin a României a fost repartizată în urna a 4-a valorică, la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European din 2026. Tricolorii s-au calificat dramatic, duminică seară, la turneul final şi îşi vor cunoaşte adversarele joi, la tragerea la sorţi de la Herning.
Potrivit EHF, componenţa urnelor valorice este: urna 1 – Franţa, Danemarca, Suedia, Germania, Ungaria, Slovenia; 2 – Portugalia, Norvegia, Islanda, Croaţia, Spania, Insulele Feroe; 3 – Austria, Olanda, Muntenegru, Cehia, Polonia, Macedonia; 4 – Georgia, Serbia, Elveţia, România, Ucraina, Italia.
Naţionala României s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2026, după ce a încheiat pe locul 3 în grupa preliminară 8. Tricolorii au obţinut următoarele rezultate în preliminarii: 30-37 şi 28-24 cu Portugalia, 27-28 şi 29-30 cu Polonia, 29-29 şi 29-26 cu Israel.