Sporturi· 2 min citire

Sancționare uriașă pentru Gheorghe Tadici, după gestul halucinant care a revoltat handbalul românesc

Gheorghe Tadici

Gheorghe Tadici

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 dec. 2021, 17:55

Gheorghe Tadici și-a a aflat pedeapsa pentru gestul golănesc pe care l-a avut asupra unei jucătoare de la HC Zalău, echipa pe care o pregătește.

Acesta a bruscat-o violent pe Alexandra Vrabie, în timpul meciului dintre HC Zalău – SCM Râmnicu Vâlcea, în cadrul etapei cu numărul 9 din Liga Florilor, de pe 18 noiembrie.

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | ÎNCĂ UN DERAPAJ ORIBIL MARCA TADICI! ALEXANDRA VRABIE, TRATAMENT BRUTAL LA ZALĂU

Comisia de Disciplină a FRH l-a suspendat pe tehnicianul de 69 de ani șase jocuri și l-a penalizat financiar cu 4.000 de lei.

"În legătură cu sesizarea d-nului președinte Dedu Alexandru privind comportamentul d-nului antrenor Gheorghe Tadici (HC Zalău) față de propria jucătoare Vrabie Alexandra la jocul de LNF dintre echipele HC Zalău și SCM Rm. Vâlcea disputat în data de 18.11.2021 la Zalău, comisia văzând punctul de vedere al domnului profesor Tadici Gheorghe și al observatorului Horațiu Belu hotărăște sancționarea domnului profesor Tadici Gheorghe cu 6 (șase) etape suspendare, începând cu data de 01.12.2021 și penalitate pecuniară 4000 (patru mii lei) data limită de achitare 30.12.2021 pentru bruscarea propriei jucătoare în timpul jocului, conf. Art. 43.4 lit. b cu aplicarea art. 34.1 lit. k (recidiva 02.03.2021, 30.08.2021, 07.09.2021)", se arată în decizia Comisiei de Diciplină a FRH.

CITEȘTE ȘI -->> „VREM ANTRENORI-ROBOȚI CARE N-AU VOIE SĂ LE ZICĂ NIMIC JUCĂTOARELOR?!”. TADICI REACȚIONEAZĂ DUPĂ ULTIMUL DERAPAJ

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News