Scandal la lotul feminin de gimnastică al României: „M-a anunțat azi că se aruncă de la geam”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 23 septembrie 2022, ora 12:21,
Amalia Puflea a cucerit două medalii la CE de la Munchen: aur la sol și argint cu echipa
Amalia Puflea a cucerit două medalii la CE de la Munchen: aur la sol și argint cu echipa

Elena Onel, mama gimnastei Amalia Puflea, a spus că se duce să-și ia fata din cantonamentul de la Deva, deoarece a amenințat că se aruncă pe geam.

Amalia Puflea vrea să plece din cantonamentul naționalei și să se antreneze la Dinamo

Un nou scandal zguduie gimnastica românească. Antrenorul lotului olimpic feminin, Lucian Sandu, este acuzat că-și umileștele elevele. În plus, președintele forului, Carmencita Constantin, refuză să ia măsuri, deși cunoaște situația.

Junioara Amalia Puflea, născută pe 22 februarie 2007, la Bârlad, a cucerit luna trecută două medalii la CE de la Munchen: aur la sol și argint cu echipa. Cu toate acestea, vrea să plece din cantonamentul de la Deva din cauza tratamentului la care este supusă de Sandu.

Ne pornim s-o luăm, noi suntem din Bîrlad și mergem la Deva. Problemele au început de când domnii antrenori au început să se poarte foarte urât cu majoritatea din ele, nu știu dacă ceilalți părinți au curajul să vorbească.

Cert e că eu am ajuns la limită… Nu se poate așa ceva! Copilul meu m-a anunțat azi, printr-un sms, că, dacă nu vin s-o iau, se aruncă de la geam… Au început să vorbească urât cu ea, s-a ajuns la bătăi…

Am vorbit cu fata mea și a zis că ea nu se mai simte confortabil acolo și am cerut transferul la Dinamo. O presează din toate punctele de vedere.

Am cerut conducerii federației să ia o măsură împotriva dumnealor, a antrenorilor. de asemenea am cerut transferul copilului meu. Le-am relatat tot ce s-a întâmplat, doamna președinte a vorbit cu copilul meu și i s-au povestit tot ce a avut loc la Deva.

Doamna Carmencita Constantin n-a luat nicio măsură, ba din contră s-a luat de cei de la Dinamo care m-a sunat să-mi ia copilul acolo.

De mâncare nici nu mai spun, dar aia nici nu contează acum. S-a ajuns însă prea departe, s-a ajuns la bătăi, la injurii, la jignirea familiilor și la amenințări.

Iar domnul Lucian m-a sunat să-mi spună că datorită lor a luat medaliile respective.

Mi-a zis domnul Lucian: ‘Cât timp copilul face bani, e foarte bine’! Păi dacă acest copil ajunge să fie infirm…. Ei se gândesc doar la bani… Nu vreau ca fiica mea să ajungă precum Shakira (n.r. – gimnasta de 15 ani, Shakira Cantaragiu, operată de 4 ori după o accidentare la finalul anului trecut în timpul unui exercițiu la paralele)!

Copilul vrea să plece de acolo, nu-l poți ține legat! La ei totul se rezumă la bani, așa gândesc antrenorii… Le-am spus: oameni buni voi vă gândiți și la sănătatea copiilor? Face performanță, nu face performanță, noi discutăm doar despre bani?

Ea nu-și dorește să renunțe, dar nu mai poate în acest ritm. Ea iubește gimnastica! Mi-a zis că vrea sport. Altfel mi-ar fi zis că vine acasă!

Copiii sunt traumatizați, probabil o să vină mai multe telefoane de la părinții fetelor de la Deva. Eu am incercat să rezolv problema, dar la ei acolo e un clan.

Domnul Lucian, fără acordul meu, a pus pe copilul meu să dea o declarație scrisă de ce nu mai vrea să facă gimnastică. Dar declarația nu a mai ajuns nicăieri. Doamna Carmencita Constantin a zis că nu știe nimic”, a spus Elena Onel pentru prosport.ro.

Amalia Puflea