Sentimentul trăit aseară de Anghel Iordănescu la meciul de pe Arena Națională: „Garantez asta”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 iunie 2021, ora 15:01,
Anghel Iordănescu/Sursa Foto: Profimedia Images
Anghel Iordănescu/Sursa Foto: Profimedia Images

România și Azerbaidjan sunt singurele țări dintre cele 11 gazde ale Euro 2020 care nu au obținut calificarea la competiția care se desfășoară pe întreg continentul. 

Selecționerul tricolorilor la ultimul turneu final la care reprezentativa noastră a participat, Euro 2016, și-a exprimat încă o dată dezamăgirea pentru absența lui Chiricheș & Co de la sărbătoarea fotbalului din această vară.

„Am avut o tristețe enorm de mare, ar fi putut foarte bine echipa națională a României să ne reprezinte, să fie la această competiție unică, prin prisma faptului că ne numărăm printre orașele la care UEFA a apelat. Puteam și noi să fim prezenți. Am avut această tristețe când am văzut Austria și Macedonia la București.

Garantez că puteam fi ușor în locul uneia dintre cele două echipe.După un joc cu Islanda și unul cu câștigătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, puteam să fim prezenți la EURO. Puteam să emitem pretenții și să câștigăm. Aveam potențial să obținem participarea la Campionatul European”, a declarat Anghel Iordănescu pentru PRO X. 

Următoarea șansă de a fi prezenți la un Euro, este ediția din 2024 care va avea loc în Germania. Până atunci, tricolorii încă speră să obțină calificarea și la Cupa Mondială din Qatar, de anul viitor.

„Fotbalul românesc încă produce, are resurse. Depinde de noi, de modul în care ne organizăm, în care descoperim aceste talente, le selecționăm și le pregătim.S-a văzut asta, echipa națională de tineret a obținut o performanță cu Mirel Rădoi la CE U21 din Italia.

Recent la CE U21 din acest an am avut iar rezultate pozitive, deci producem în continuare. Nu ne rămâne decât să sperăm, să sprijinim activitatea selecționerului în funcție și să credem că putem obține performanțe”, a încheiat fostul selecționer. 

CITEȘTE ȘI –>> RAZVAN MARIN, VĂZUT CA VIITORUL LIDER AL ECHIPEI NAŢIONALE: ,,E UN BĂIAT SERIOS, CARE JOACĂ”

realitateaarena nationalaeuro 2020romaniaanghel iordanescu