Sepsi, detalii despre noua arenă! Clubul a anunțat când ar putea avea loc dechiderea acesteia

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 12 iulie 2021, ora 17:03,
Stadion Sepsi
Stadion Sepsi

Sepsi se anunță drept una dintre candidatele serioase la locurile fruntașe în noul sezon al Ligii 1, care va debuta la sfârșitul acestei săptămâni.

Noua stagiune a campionatului românesc va fi una dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani, mai ales după promovarea celor de la FC U Craiova și Rapid, dar și după fuziunea dintre Farul Constanța și Viitorul realizată de Gică Hagi.

Sepsi, care a reușit să termine pe locul 4 sezonul precedent și să obțină pentru prima dată în istorie calificarea în cupele europene, vrea să repete performanța și în viitoarea ediție, mai ales că vor începe să joace și pe noul stadion din Sfântu Gheorghe.

Clubul covăsnean a transmis că, cel mai probabil, debutul pe noua „casă” va fi în toamnă. De asemenea, Sepsi a mai specificat faptul că suporterii au acces în tribune, dar nu se vor pune în vânzare abonamente, având în vedere contextul epidemiologic.

”Având în vedere actualul context epidemiologic, precum şi faptul că din această toamnă intenţionăm să organizăm meciurile echipei noastre pe noul stadion, clubul Sepsi OSK nu pune în vânzare abonamente pentru sezonul de joc 2021/2022. În acest moment spectatorii au acces în stadioane, dar nu există nicio garanție că situaţia va rămâne aceeaşi până la finalul campionatului”, a anunțat Sepsi pe pagina oficială de Facebook.

CITEȘTE ȘI –>> OFICIAL | ÎNTĂRIRI LA SEPSI! ATACANT DE SERIE A ȘI UN FUNDAȘ DE LA CAMPIOANA CFR

stadionliga 1aboanemtesuporterirealitateasepsi