Situaţie complicată pentru Petrolul! Lista celor şase fotbalişti „scoşi din joc”

Petrolul va avea o situaţie complicată în playoff-ul pentru promovare chiar şi în momentul în care „lupii” se vor putea întoarce pe teren. Cei şase jucători infectaţi cu COVID-19 au fost trimişi în izolare cel puţin pentru zece zile.
Șase jucători, Younes Hamza, Serge Yvan Ekollo, Armando Vajushi, Ștefan Bărboianu, Alberto Olaru și Adrian Nicolae, cât și magazionerul Romeo Ivan, poreclit ”Peco”, sunt cei infectați cu noul coronavirus, notează Gazeta de Prahova, toți fiind asimptomatici.
Cei şase jucători au fost izolaţi pentru cel puţin zece zile. Restul fotbaliştilor din lot au fost şi ei trimişi în izolare alături de familii.
DSP Prahova a început ancheta în acest caz şi se aşteaptă măsurile care vor fi dispuse.
Lotul Petrolului va face o nouă rundă de teste miercuri. Dacă nu vor fi şi alte cazuri, „lupii” vor putea juca meciul cu Rapid fără cei şase jucători infectaţi.
Bărboianu, Olaru şi Younes sunt cele mai importante pierderi din lotul lui Costel Enache. Vajushi încă nu a debutat pentru Petrolul, iar Ekollo a bifat doar nouă minute în meciul cu Sepsi din Cupa României.