Sorin Cârțu pune presiune pe Mirel Rădoi: „Să aleagă singur! Cred ca e nevoie de asta!”-Ce a declarat despre tehnicianul oltenilor!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 19 august 2022, ora 19:34,
Sorin Cartu
Sorin Cartu

CSU Craiova a obținut o remiză în manșa tur din play-off-ul Conference League (1-1 contra Hapoel Beer Sheva). Mirel Rădoi, de curând numit la cârma echipei, este foarte aproape să-i ducă pe olteni în grupele competiției.

Sorin Cârțu a vorbit despre tehnicianul echipei, precizând anumite aspecte pe care Rădoi trebuie să le facă cât mai repede posibil.

„Nu o să stau eu acum să-i aduc nu știu ce jucător!”

„Acum așteptăm de la el să ne spună concret ce își dorește, de ce jucători are nevoie. A spus că vrea un jucător în centrul apărării. Poate își dorește pe cineva și la mijlocul terenului. Sper să se decidă cât mai repede pentru că suntem presați și de timp.

Bineînțeles va trebui să se încadreze într-un anumit buget. Nu o să stau eu acum să-i aduc nu știu ce jucător despre care să-mi spună că nu are nevoie de el. O să aleagă singur fotbaliștii de care are nevoie, doar că va trebui să existe consens și cu noi și deciziile vor trebui să fie motivate. Știu că se spune că antrenorul trebuie să pregătească jucătorii care i se pun la dispoziție, însă cred că e nevoie de o colaborare”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Pro Arena.

Reacția lui Mirel Rădoi după egalul cu Beer Sheva! Citește chiar aici!

mirel rădoisorin cartu