Florin Achim, fundașul celor de la Academica Clinceni, a reacționat la finalul jocului cu CS U Craiova, din cadrul etapei a 12-a a Ligii 1, terminat cu o înfrângere la scor, 0-5.
Golurile partidei care s-a disputat pe arena ,,Ion Oblemenco'', din Bănie, au fost reușite de către Dan Nistor, în minutul 11, Jovan Markovic, în minutul 14, Nicușor Bancu, în minutul 23, respectiv Andrei Ivan, în minutul 71 și Ante Roguljic, în minutul 90+2.
Florin Achim a vorbit la finalul jocului cu CS U Craiova despre faza în care a comis penalty, în minutul 52. Acesta spune că ar fi fost împins de către Andrei Ivan din spate.
,,Da, am sărit la cap și în aer m-am dezechilibrat. Cred că și Andrei Ivan m-a împins ușor din spate.
Îmi pare rău, mi-am cerut scuze și colegilor în vestiar, dar nu e vorba de penalty aici, ci de meciul în sine. Am arătat rău.
Nu știu ce să mai zic. Am venit cu alte gânduri aici, la Craiova, ne-am propus să jucăm, dar am făcut unele greșeli care ne-au costat.
În repriza a doua am încercat să mai reducem din scor. Nici nu mai știu ce să zic. Sunt de patru ani aici și e cel mai greu moment!'', a declarat Florin Achim, la finalul jocului cu CS U Craiova.
În urma acestui rezultat, CS U Craiova a urcat pe locul 5 în Liga 1, unde a acumulat 22 puncte acum. De partea cealaltă, cei de la Academica Clinceni au rămas pe locul 16 în Liga 1, cu 3 puncte acumulate din 12 etape disputate.