Alte Eșaloane· 2 min citire

Jucătorii Gazului „au luat foc” după penalty-ul Farului: „Inventat! O viciere de rezultat. Băieții plâng”

Gaz Metan - Farul, sursa foto: Gaz Metan/Facebook

Gaz Metan - Farul, sursa foto: Gaz Metan/Facebook

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 nov. 2021, 21:37

Deși a condus-o pe Farul aproape întreaga repriză secundă, Gaz Metan a fost nevoită să se mulțumească doar cu o remiză, scor 1-1.

Atacantul gazdelor, Vlad Morar a deschis scorul pe finalul primei părți, dar Betancor a egalat la ultima fază a meciului, dintr-un penalty controversat, provocând un scandal monstru și critici vehemente din partea medieșenilor îndreptate spre brigada de arbitrii condusă de Iulian Călin.

La capătul partidei, Ronaldo Deaconu a fost foarte supărat și a contestat în termeni duri arbitrajul de care a avut parte echipa sa. Acesta a dezvăluit că s-a plâns în vestiarul medieșenilor după fluierul final.

Gaz Metan, sursa foto: Facebook

”Nu controversat, inventat (n.r. penalty-ul). În seara asta putem să vorbim de o viciere de rezultat. Trebuia să avem trei puncte muncite, nu a fost niciun punct de contact, a căzut pur și simplu. Mi-aduc aminte că CSA Steaua a avut la baraj, când a promovat, a fost aceeași fază. Nu l-a atins nimeni.

CITEȘTE ȘI -->> SITUAȚIE ȘOCANTĂ PENTRU UN FOST CONDUCĂTOR DIN FOTBALUL ROMÂNESC! I SE VOR AMPUTA AMBELE PICIOARE

E foarte mare dezamăgirea, am dat totul pe teren. Dacă mergem în vestiar, băieții plâng, sunt supărați. Nu e posibil să pierzi în halul ăsta. Dacă erau mai buni ca noi, le strângeam mâna. Dar în seara asta meritam cele trei puncte.

Ronaldo Deaconu, sursa foto: Facebook

Am făcut o partidă bună din punct de vedere al atitudinii, ceea ce ne-a lipsit la Mioveni, am întâlnit un adversar foarte bun, care nu și-a creat multe ocazii. Am reușit să marcăm și este, cum am spus, o viciere de rezultat”, a declarat Ronaldo Deaconu, după meciul terminat la egalitate.

CITEȘTE ȘI -->> GAZ METAN – FARUL 1-1! MECI DECIS ÎN PRELUNGIRILE PRELUNGIRILOR! BODYGUARZII ȘI-AU FĂCUT APARIȚIA PE TEREN

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Alte Eșaloane