CS Universitatea Craiova· 2 min citire

Dan Nistor, testat pozitiv cu COVID-19! Lotul oltenilor, decimat înaintea duelului cu Rapid

Rapid-craiova

Rapid-craiova

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 ian. 2022, 19:42

Înaintea duelului cu Rapid, de sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 20:00, CSU Craiova are mari probleme în ceea ce privește infectările cu COVID-19.

A solicitat amânarea meciului, dar fără succes. Totuși, aceasta ar putea veni în zilele următoare, în condițiile în care numărul celor testați pozitiv cu noul coronavirus crește de la o zi la alta.

Ultimul jucător din lot care a intrat pe respectiva listă este Dan Nistor. Mijlocașul central a fost depistat pozitiv în urmă cu o zi și nu va putea fi disponibil pentru partida de la finalul săptămânii.

CITEȘTE ȘI -->> Rapid, reacție oficială despre amânarea derby-ului cu CS U Craiova: „Noi nu vrem să beneficiem de asta!”

Pe lângă Nistor, alți nouă fotbaliști (Ionuț Mitran, Ionuț Vînă, Nicușor Bancu, Paul Papp, Alexandru Crețu, Elvir Koljic, Marius Constantin, Vladimir Screciu și Mihai Căpățînă) sunt în carantină, din care vor putea ieși abia în zilele următoare, în timp ce revenirea lui Bogdan Vătăjelu este programată chiar în ziua meciului.

CSU Craiova

Laurențiu Reghecampf nu se va putea baza nici pe Antoine Conte, Ante Roguljic și Lyes Houri, care sunt accidentați.

În situația dată, dacă nu vor putea obține amânarea meciului din cauza focarului de COVID-19 care a izbucnit în lot, oltenii se vor prezenta la partida de pe ”Ion Oblemenco” cu un număr minim de jucători, mulți dintre ei abia ieșiți din carantină și în urmă cu pregătirea fizică, ceea ar fi reprezenta un avantaj pentru adversarii de la Rapid.

 

CITEȘTE ȘI -->> Marian Copilu nu stă la discuții! Primele decizii luate la Craiova + ce se întâmplă cu Papură

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CS Universitatea Craiova