Deși se anunța o candidată puternică la titlu, Universitatea Craiova este doar pe locul 3 în play-off. Oltenii au șanse matematice, însă nu sunt suficiente ținând cont de poziția liderului CFR sau de forma rivalei FCSB. Mihai Rotaru a identificat momentul în care echipa sa a pierdut lupta pentru marele trofeu.
Deși în cazul în care, Craiova o va bate pe FCSB etapa viitoare, acasă, oltenii nu depind de propriile rezultate, așa că titlul pare un obiectiv irosit în acest sezon.
Mihai Rotaru a vorbit despre perioada grea din sezonul Craiovei
„Toată lumea și-a dat seama unde s-a greșit. În mare parte, nu a greșit nimeni. Am pus-o pe seama ghinionului
S-a pierdut titlul în acea serie de șapte meciuri, cu trei puncte. Plus câteva greșeli. De aici a plecat totul, dar nu ne mai uităm în spate. Ne-am propus să terminăm pe locul trei și să luăm Cupa României.”, a spus patronul Craiovei, pentru DigiSport.
CFR se află pe primul loc, cu 51 de puncte. FCSB este cea mai aproape, aflată pe locul 2, cu 49 de puncte, în timp ce Craiova ocupă locul 3, cu 45 de puncte.