Mihai Rotaru, intervenție după ce oltenii au modificat ora derby-ului cu FCSB: „Fac apel”

Mihai Rotaru
CSU Craiova - FCSB este derby-ul rundei cu numărul 17 a Ligii 1. Acesta se va disputa duminică, 28 noiembrie, începând cu ora 20:15.
Oltenii au reușit să obțină modificarea orei de start după ce Guvernul a acceptat ca fanii să revină pe stadioane, dar numai în limita a 30% din capacitatea arenei și numai în intervalul orar 05:00-21:00. Astfel, forțați de anunțul lui Eduard Novak, ministrul Sportului, reprezentanții clubului din Bănie au mutat ora meciului cu 15 minute mai devreme și au pus prețul de 1 leu la bilete.
Mihai Rotaru, patronul oltenilor, a vorbit despre situația dată și a înaintat trei variante pentru a se ajunge la un numitor comun între autorități, televiziuni și suporteri. Acesta speră ca fanii să poată rămâne pe stadion pe toată durata meciului de pe ”Ion Oblemenco”.

”Scopul nostru, al tuturor: LPF, ministrul Sportului, televiziunile, este să umplem stadioanele. Să aducem fanii la stadioane! Nu doar în pandemie, mereu! Acesta este scopul, bun. Noi am văzut ultima ordonanță, care permite spectatorilor să intre pe stadion în intervalul orar 05:00-21:00. Meciurile importante sunt televizate după ora 20:00, astfel că fanii practic nu aveau acces pe stadion. Noi am decis să vindem bilete pentru prețul simbolic de 1 RON, care se vor adăuga celor 4000 și ceva de abonați.
CITEȘTE ȘI -->> EXCLUSIV | LAURENȚIU REGHECAMPF, CAZ ÎNCHIS PENTRU ANAMARIA PRODAN: ,,NU MERITĂ RESPECTUL NIMĂNUI! M-AM SĂTURAT DE MIZERIA LUI”
Noi avem trei variante: jucăm cu spectatori de la ora 20.15 până la ora 21, cu spectatori, iar spectatorii pleacă la ora 21.00. Altă variantă, mai puțin probabilă, ar fi ca Guvernul să fie de acord ca spectatorii să rămână pe stadion și după ora 21.00, pentru că meciul a început în intervalul 05:00-21:00. Putem invoca faptul că ora de start a fost înainte de ora 21:00.
A treia variantă ar fi ca televiziunile să programeze meciurile cel târziu la ora 19:15, cât durează această ordonanță, o lună de zile. Eu nu mă pot pune în locul televiziunilor. Nu cred că s-a stabilit ora 21:00 în funcție de ceva. Din ce am discutat, ceilalți oameni implicați în fenomen își doresc ca meciurile să înceapă la ora 19:15. Suporterii noștri vor ieși de pe stadion după ora 21:00, dacă li se va cere.

Noi am avut niște discuții cu LPF, a fost toată lumea de acord. Eu sper în continuare că dacă toată lumea implicată. Fac apel la prim-ministru, la ministrul Sportului. Dacă un meci începe la 19:15, nimeni nu garantează că se termină la timp. Că ai făcut toate cele 9 găuri la golf", a declarat Rotaru, pentru Digi Sport.
CITEȘTE ȘI -->> CSU CRAIOVA, INIȚIATIVĂ FĂRĂ PRECEDENT! A SCHIMBAT ORA DERBY-ULUI CU FCSB: „PREȚUL UNUI BILET – 1 RON”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























