CS Universitatea Craiova· 2 min citire

Nicușor Bancu, discurs de căpitan: ,,Fără accidentări putem să facem față''

Nicușor Bancu

Nicușor Bancu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 23 ian. 2022, 08:23

Nicușor Bancu, căpitanul lui CS U Craiova, a explicat la finalul jocului cu Rapid București care a fost scopul partidei stabilit dinainte.

Acesta nu este de părere că șansele echipei ,,alb-albastre'' la titlu sunt destul de reduse, principalele obiective fiind acum în Bănie calificarea în play-off și Cupa României.

,,Eu nu am avut simptome. A trebuit să stau 7 zile în carantină, nu am putut să fac antrenamente. A fost o oboseală, simțeam că nu suntem pregătiți fizic. Eu nu am putut să urc spre poartă și după să revin. De asta am stat mai mult în apărare. Scopul a fost să nu primim gol. Știam că o să marcăm și e bine că golul a venit repede.

Am vorbit și e greu să ne mai gândim la titlu. Principalele obiective sunt play-off-ul și Cupa României, iar după aceea un loc cât mai bun în clasament. Victoria de astăzi a fost importantă pentru că sunt echipe în spatele nostru.

Avem nu lot foarte bun. Probabil că toți se așteptau să mai vină 2-3 jucători, dar nu au venit. Fără accidentări putem să facem față'', a declarat Nicușor Bancu, la finalul jocului cu Rapid.

CS U Craiova, victorie în derby-ul cu Rapid. Oltenii i-au dominat pe giuleșteni

CS U Craiova a câștigat derby-ul cu Rapid, scor 1-0, sâmbătă seara, în cadrul etapei a 22-a a Ligii I.

Meciul s-a disputat pe arena „Ion Oblemenco”, din Craiova. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 5, când Elvir Koljic a fructificat o pasă a lui Andrei Ivan.

După doar cinci minute, bosniacul a fost aproape de dublă, când mingea trimisă cu capul s-a dus puțin pe lângă poartă. Relica repidiștilor a avut loc în minutul 20. Albert Stahl a trimis cu capul, dar Mirko Pigliacelli a reținut fără probleme. Oltenii începură tare și repriza secundă, iar în minutul 56 Andrei Ivan a șutat de la distanță, dar balonul a fost deviat și a s-a dus în afara terenului.

Gazdele și-au creat o nouă ocazie în minutul 66. Cîmpanu a scăpat singur cu portarul, dar Moldovan a intervenit. În urma acestei victorii, CS U Craiova a urcat pe locul 4, cu 35 de puncte, iar Rapid e pe 7, cu 32 de puncte.

Citește și Andrei Ivan a dezăluit rețeta succesului, după victoria cu Rapid: „Trebuie să fim mai uniți în teren, să nu ne mai reproșăm”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CS Universitatea Craiova