Universitatea Craiova a remizat astăzi cu nou-promovata U Cluj (1-1). Paul Papp, marcatorul golului egalizator pentru olteni, trage un semnal de alarmă după partida contra clujenilor.
Mai exact, fundașul oltenilor este dezamăgit de parcursul recent al echipei și avertizează în ceea ce privește revenirea pe linia de plutire.
„Punctele se pierd și nu e foarte ok pentru noi. Încercăm să ne revenim!”
„Da, Universitatea Cluj are o echipă foarte bună, o echipă agresivă, o să fie greu să piardă meciuri. Au agresivitate, au dăruire, motivație. Noi încercăm să fim la fel, dar azi nu ne-a ieșit. Au fost momente foarte grele în prima repriză, s-a văzut, dar în repriza a doua ne-am echilibrat un pic și am scos un punct.
Normal că voiam trei puncte, dar e un rezultat echitabil. Cu siguranță avem nevoie de timp, dar nu te așteaptă nimeni. Punctele se pierd și nu e foarte ok pentru noi. Încercăm să ne revenim și să nu mai facem greșelile din prima repriză”, a declarat Paul Papp, după partida cu U Cluj.