Exclusiv· 2 min citire

EXCLUSIV | S-a obișnuit cu Liga 2 și e mirat de reacțiile oamenilor: "Unii fac așa o față când le spun unde antrenez"

Sursă foto: liga2.prosport.ro

Sursă foto: liga2.prosport.ro

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 dec. 2021, 17:57

Costel Enache este la a treia echipă consecutivă de eșalon secund pe care o antrenează în ultimii 2 ani. 

După ce a trecut prin curtea celor de la Petrolul și U Cluj, fostul jucător al Ceahlăului s-a întors la Iași după 8 ani. La vremea respectivă, Liga 2 avea două serii și trimitea 4 echipe în prima divizie, acum are o singură serie cu doar două promovate direct. Costel Enache se ferește să facă o comparație între nivelul competiței de atunci și cel de acum.

"Din 20 de antrenori pe care îi întrebați definiția tehnicității măcar 18 vor avea răspunsuri diferite. Am semnale că unii sunt supărați pe mine că spun anumite lucruri, dar Liga 2 e mai incitantă acum, e cea mai importantă competiție a FRF, sunt echipe precum Petrolul, U Cluj sau Poli Iași care au un cuvânt de spus din punct de vedere istoric. 

Unii fac așa o față când le spun că antrenez în Liga 2, dar eu sunt mândru de mine, chiar dacă există o diferență comparativ cu Liga 1. Trebuie să descoperi lumea asta, sunt unii fotbaliști care poate ar juca mult mai ușor în Liga 1, decât în "B", unde sunt valori mai mult psihice", a fost reacția lui Costel Enache, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.

enache petrolul

CITEȘTE ȘI -->> Vești cumplite pentru Rică Răducanu! Ce i-au transmis doctorii în urmă cu puțin timp

Acesta este strâns legat de orașul în care își desfășoară în prezent munca de antrenor. La Iași a făcut facultatea și are o mulțime de prieteni.

"Mi-am făcut o analiză, sunt aplecat pe detalii tactice, dar nu e nevoie de așa multe informații pentru jucători după o ședința video. Am descoperit târziu lucrurile astea. Am un obiectiv personal, încerc să învăț cât pot de mult și toate aceste lucruri să le transform în atuuri în activitatea mea. E frumos că oamenii de aici sunt mai boemi. Fotbalul trebuie să fie un joc și să transmită trăiri. Noi în schimb aducem uneori un stres în plus prin prestațiile noastre",  a mai indicat fostul mijlocaș al Ceahlăului. 

CITEȘTE ȘI -->> EXCLUSIV | Concluziile antrenorului unei echipe de tradiție la final de an: „Va fi un sezon de tranziție”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Exclusiv