Denis Alibec a revenit în vară în Liga 1 la Farul Constanța. Atacantul a traversat o primă parte de sezon foarte bună.
Se pare că Alibec nu vrea să se despartă prea curând de echipa lui Hagi. Iată ce a spus fotbalistul de 31 de ani.
„M-am săturat să joc la retrogradare la echipe din alte țări!”
„Am făcut un sezon foarte bun. Sper să marchez cât mai mult, să ajut echipa. A fost un an reușit, mai ales în a doua parte a anului. Vreau să rămân la același nivel, să mă pregătesc și să încep anul cât mai bine.
Mereu am fost la națională, nu a contat că am revenit în țară. Dar mă simt bine că am revenit acasă, mereu mi-a priit aerul de Constanța.
Lui (n.r. – Gheorghe Hagi) îi place să câștige mereu, are o mentalitate de învingător și de asta am ales să vin aici. M-am săturat să joc la retrogradare la echipe din alte țări. De asta am venit aici, îmi place să mă bat la campionat.
Suntem pe primul loc, am arătat că putem. Avem o echipă foarte bună, un grup unit și se vede lucrul acesta. Cu siguranță va fi mai grea partea a doua a sezonului. Acum toată lumea ne-a învățat jocul și cred că vor lua măsuri în privința asta.
Campionatul este important, dacă voi ieși și golgheter, cu atât mai bine. Dar nu țin neapărat. Pentru 2023 îmi doresc campionatul și să fiu sănătos", a declarat Denis Alibec, pentru Farul TV.