FC Viitorul a anunțat rezilierea contractului cu atacantul Mihai Voduț (24 de ani). Inițial, constănțenii au decis suspendarea înțelegerii cu fotbalistul, până la clarificarea situației. Fosta iubită a lui Voduț a dezvăluit că acesta juca la pariuri, inclusiv pe meciuri ale Viitorului.
Parior înrăit, Voduț ar fi mizat pe deznodământul meciului Viitorul - Astra, scor 1-0, din etapa a 10-a din Liga 1.
"FC Viitorul anunță încetarea raporturilor contractuale cu jucătorul Mihai Voduț. Începând de astăzi, 22 ianuarie 2019, Mihai Voduț nu mai este jucătorul formației constănțene", se arată într-un comunicat.
Mihai Voduț a fost transferat de Viitorul de la FC Voluntari, în ianuarie 2018. În 20 de meciuri, atacantul a reușit trei goluri și patru pase decisive.
https://www.youtube.com/watch?v=3dhScKQPdBY
Dumitru Dragomir, fost conducător la FC Voluntari, a dezvăluit mai multe probleme extrasportive ale lui Voduț.
"Asta cu pariurile e nimic. Eu am lucrat cu Voduț la Voluntari. Îl dădusem și eu afară. Este total lipsit de educație. Este o stricăciune mică. Greu îl aduci pe linia de plutire. De la familie până la fotbal, nu a avut o educație adecvată, nu a avut o educație sportivă. Strică mult. El este foarte talentat dacă s-ar pune pe picioare. Nu știu dacă mai fumează. Că la cât fuma... Și bea 6-7 sucuri pe zi.
Eu l-am dat afară pentru viața extrasportivă. Nu știam de pariuri. Își va găsi echipă, pentru că e talentat. Dar oriunde se va duce, va fi mărul stricat. Vă dați seama că a renunțat și Hagi la el! Vă dați seama ce înseamnă asta?", a spus Dragomir pentru GSP.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News