Răspunsul lui Contra pentru Hagi: "Fiecare antrenor are viziunea lui. Acest atac frontal mă pune pe gânduri"

Contra nationala
Conflict deschis între doi foști colegi la echipa națională a României! Selecționerul Cosmin Contra a răspuns acuzelor formulate de către Gică Hagi, antrenorul echipei FC Viitorul, privind modul în care sunt convocați jucătorii la reprezentativa de seniori. Contra s-a declarat șocat de afirmațiile făcute de către fostul decar al 'tricolorilor'.
Contra a anunțat lotul preliminar al echipei naționale pentru meciurile amicale cu Finlanda și Chile, iar ‘Regele’ este nemulțumit de faptul că Viitorul are un singur jucător convocat la reprezentativa de seniori, Alexandru Cicâldău, în timp ce Ianis Hagi, Cristi Ganea sau Bogdan Țîru nu au fost luați în calcul.
"E treaba lui și eu nu vreau să intru în polemici cu el, să ne bălăcărim prin presă. Eu am vrut să dau continuitate la echipa națională pentru meciurile din Liga Națiunilor, de aceea, pe postul lui Ianis Hagi, i-am convocat pe Stanciu și pe Budescu, care erau la lot, care au jucat, care au avut rezultate. Budescu e cel mai bun număr 10 din România, a jucat bine la echipa națională. Stanciu joacă, e cel mai bun la echipa lui de club, în Cehia. Din punctul meu de vedere, ca antrenor, cei doi sunt în acest moment peste Ianis Hagi. El este în atenția noastră, l-am monitorizat mereu. A avut evoluții foarte bune la început, când a revenit la Viitorul, dar a avut și unele prestații mai puțin reușite în unele partide. Noi îl urmărim și poate oricând să ajungă la echipa națională, chiar și acum, dacă s-ar întâmpla ceva cu un jucător.
Ganea este suspendat pentru meciurile oficiale din luna septembrie, dar nu se știu aceste lucruri. Iar eu trebuie să găsesc o alternativă. Eu îl știu pe Ganea. El a fost la echipa națională, a jucat, dar în unele meciuri a avut de suferit împotriva unor adversari, ca joc. A fost mutat în sistemul lui Gică Hagi pe trei posturi. Niciodată nu a jucat fundaș stânga.
Din punctul meu de vedere, ca antrenor, Nedelcearu este în acest moment peste Țîru. OK, a avut acele derapaje, a trecut peste ele, iar acum este unul dintre cei mai buni oameni la echipa sa de club, în Rusia. Joacă meci de meci, Țîru a fost accidentat, suspendat. Sunt lucruri care se evaluează. Nu se fac convocările așa, pe la spate, cum a spus el", a spus Contra pentru Gazeta Sporturilor.

Selecționerul echipei naționale este deranjat de faptul că Gică Hagi nu a discutat direct cu el despre nemulțumirile privind jucătorii convocați.
"Mi se părea mult mai corect ca Hagi să încerce să vorbească cu mine, să mă sune, să discutăm, nu să mă atace așa, furibund, în presă, într-o conferință de presă. Dacă știe el cine e în spatele meu și cine mă influențează, să spună, să aducă probe. Dar el știe foarte bine cum sunt eu. L-am respectat mereu pe Gică Hagi și o să-l respect, dar acest atac frontal care a venit înainte de Liga Națiunilor mă pune pe gânduriFiecare antrenor are viziunea lui, eu așa văd lucrurile în acest moment. Mie îmi plac anumite calități la un jucător, lui Hagi îl place altceva", a mai spus Cosmin Contra.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























