Cristi Ganea a revenit în Liga 1 după experiența nereușită care a urmat transferului la Athletic Bilbao. Fundașul stânga este hotărât să își relanseze cariera la Viitorul.
Ajuns în Țara Bascilor după trei sezoane excelente petrecute la Ovidiu, jucătorul în vârstă de 27 de ani nu a reușit să se impună la Bilbao. A jucat un singur meci pentru Ahtletic înainte de împrumutul la Numancia.
Ganea mai are contract cu bascii până în 2021, însă s-a întors la Viitorul sub formă de împrumut.
https://youtu.be/_dCYhSE9Phk
”Am avut oferte și din alte țări, însă am ales Viitorul pentru că este casa mea și mă simt cel mai bine aici. Eu cred că aceste cinci luni îmi vor fi de folos. Pentru mine a fost o perioadă grea acolo. M-am acomodat foarte bine, ce-i drept, cu vestiarul, însă nu am jucat. M-am întors în România pentru a juca. În primul rând, vreau cu Viitorul să fac treabă bună, să ne calificăm în primele șase locuri și vom vedea. Nu mi-am propus nimic altceva”, a spus Cristi Ganea, într-un interviu pentru site-ul oficial al Viitorului.
Ganea a crescut în Țara Bascilor, la Basauri, unde locuiesc părinții și sora sa și unde s-a format ca jucător la centrele de copii și juniori ale cluburilor Basconia și Indartsu. El a jucat apoi, la începutul carierei sale profesioniste, la formațiile spaniole Mallorca B și Santanyi. În România, Ganea a evoluat pentru ASA Târgu Mureș, CS Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov și Viitorul Constanța.
Cristi Ganea ar putea bifa primul joc de la revenirea în Liga 1 luni, atunci când Viitorul evoluează în deplasare la Iași.