Mircea Rednic, antrenorul Viitorului Constanța, a prefațat duelul cu FC Botoșani.
Formația de la Ovidiu a debutat cu stângul în era Rednic. Constanțenii au remizat cu Chindia Târgoviște, scor 1-1, în deplasare.
''Puriul'' vrea cu orice preț ca elevii săi să încheie anul în primele 6 echipe din Liga 1. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Rednic anunță că este dispus să renunțe la spectacolul de pe teren pe care Viitorul îl oferea de-a lungul timpului.
"Este un meci important pentru noi, ne dorim foarte mult să terminăm anul în primele 6, pe loc de play-off. E un lucru bun că nu mai avem jucători cu probleme medicale. FC Botoșani este o echipă care vrea să ajungă play-off, joacă fotbal spectaculos, ofensiv, dar noi trebuie să ne luăm toate măsurile.
Cu Chindia am fost mulțumit, până la elimiarea lui Cojocaru, am jucat bine. Botoșani are o zi înplus de odihnă față de noi, dar trebuie să fim foarte atenți și să tratăm meciul cu seriozitate. Pe mine mă interesează punctele, mai puțin spectacolul, mai ales că trebuie să ținem aproape de cei din fața noastră", a declarat Mircea Rednic.
FC Viitorul Constanța - FC Botoșani se joacă mâine, 15 decembrie, de la ora 21:00.