FC U Craiova 1948· 2 min citire

Adrian Mititelu nu a stat pe gânduri! Pe cine a adus la echipă după ce a fost învins de Petrolul: „Sunt onorat să fac parte din staff-ul tehnic al clubului FCU Craiova!”

Adrian Mititelu

Adrian Mititelu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 21 aug. 2022, 13:53

FCU Craiova a pierdut în ultima etapă din campionat (0-1 contra Petrolul). Adrian Mititelu a decis să îmbunătățească staff-ul tehnic.

Mai exact, acesta a numit un nou director tehnic. Astfel, funcția a fost preluată de către Paul Răducan (55 de ani), cel care a fost coordonatorul „Școlii de Fotbal Gică Popescu”.

„Sunt onorat să fac parte din staff-ul tehnic al clubului FCU Craiova. Sunt în ascensiune ca evoluție și vin cu inima deschisă aici!”

„Am rămas uimit de baza sportivă pe care am găsit-o aici, e prima oară când o văd. Felicitări tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestei baze.

Sunt onorat să fac parte din staff-ul tehnic al clubului FCU Craiova. Sunt în ascensiune ca evoluție și vin cu inima deschisă aici.

În anul 1986, eu am debutat pentru această echipă și sunt bucuros că s-a apelat la serviciile mele. Pe viitor, ne vom consolida și sper să avem rezultate din ce în ce mai bune.

Marius Croitoru e un antrenor bine pregătit, are o experiență frumoasă la FC Botoșani, pe care sper s-o repete și aici. Cred că rezultatele îl vor menține mult timp în funcția de antrenor”, a declarat Paul Răducanu, pentru FCU TV.

După 6 etape, FCU Craiova se află pe locul 11, cu 7 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC U Craiova 1948